1:39 Maria s-a sculat chiar în zilele acelea, şi a plecat în grabă spre munţi, într-o cetate a lui Iuda.
o cetate a lui Iuda.
Maria s-a sculat. [Vizita Mariei la Elisabeta, Luca 1,39-56. Vezi harta p. 214.] Vizita Mariei acasă la Elisabeta a avut loc fără îndoială aproape imediat după vestirea naşterii lui Isus, deoarece vestirea a avut loc în luna a şasea a sarcinii Elisabetei şi Maria a rămas la ea aproape trei luni (vezi
v. 1,26.56). În plus, Maria a făcut călătoria ,,în grabă”. În zilele acelea. Adică, la scurt timp după vestirea naşterii lui Isus.
În grabă. Aici expresia pare să se refere nu atât de mult la viteza cu care Maria a făcut călătoria, cât la dorinţa ei vie de a fi la Elisabeta. Maria de abia devenise primitoarea unei mari taine a timpului şi veşniciei (vezi Romani 16,25) şi trebuie să fi simţit o dorinţă intensă de a vorbi despre aceasta cu cineva care putea să o înţeleagă. Şi cine era într-o mai bună poziţie de a o înţelege decât Elisabeta, deoarece, potrivit cu cele spuse de înger, experimenta ea însăşi o minune. În plus, anii de devoţiune ai Elisabetei faţă de voia descoperită a lui Dumnezeu ar fi făcut-o în stare nu numai să asculte cu simpatie, dar şi să dea sfat şi îndrumare valoroasă Mariei, o femeie tânără confruntată acum cu o problemă şi o răspundere majoră (vezi la Luca 1,6). Îngerul atrăsese atenţia la experienţa Elisabetei ca un semn al împlinirii cuvintelor sale spuse Mariei (vezi la v. 7). Maria nu s-a dus pentru a vedea dacă ceea ce spusese îngerul era adevărat, ci dimpotrivă, pentru că ea credea cuvintele lui.
Părtăşia cu cineva care poate înţelege cele mai ascunse sentimente ale noastre este una din comorile pe care le are de oferit viaţa. Valoarea părtăşiei şi comuniunii creştine întrece orice putere de preţuire. Taţii şi mamele din Israel, îndeosebi, au o solemnă obligaţie de a împărtăşi experienţa lor în ce priveşte voia şi căile lui Dumnezeu celor mai tineri. Tinerii aceia care, ca şi Maria, caută sfat de la cei mai vârstnici ca ei, sunt mai în stare să aleagă o cale de acţiune care va aduce bucurie inimii lor şi succes strădaniilor lor. Nici un creştin nu ar trebui să fie prea ocupat încât să nu stea de vorbă cu aceia care s-ar putea să aibă nevoie de ajutorul care ar fi în stare să-l dea.
Spre munţi. [,,Ţinutul muntos”, KJV]. Vezi la v. 23. Ţinuturile înalte, muntoase ale lui Iuda se întindeau de la Ierusalim în nord până la Hebron în sud (vezi Iosua 21,11)
O cetate a lui Iuda. Potrivit tradiţiei, aceasta a fost cetatea Hebron, cetatea principală din cele nouă cetăţi din seminţiile lui Simeon şi Iuda atribuite preoţilor (vezi Iosua 21,13-16; 1 Cronici 6,57-59). Aici a fost cel dintâi teren pe care Avraam l-a deţinut ca proprietate în Canaan (vezi Geneza 23,17-19) şi tot aici David a fost uns pentru prima dată ca rege (vezi 2 Samuel 2,1.4). Unii au sugerat că ,,Iuda” este o scriere diferită, în ebraică, a lui ,,Iutah” (Iosua 15,55; 21,16), o altă cetate preoţească, cam la 5 mile la sud de Hebron. Totuşi, identificarea aceasta nu este susţinută de nici o dovadă biblică, istorică sau arheologică. În plus, Luca se referă la Nazaret ca ,,o cetate a Galileii” (cap. 1,26) şi ar părea cel mai probabil că expresia paralelă ,,o cetate a lui Iuda” să facă din ,,Iuda”
o provincie şi nu o cetate.