1:35 Îngerul i-a răspuns: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine, şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.
Duhul Sfânt. Vezi la Matei 1,18.20. Celsus a fost unul din cei dintâi care a învinuit-o pe Maria că a fost victima unei seducţii.
Se va pogorî peste tine. O expresie adesea folosită pentru a descrie primirea puterii Duhului Sfânt (Judecători 6,34; 1 Samuel 10,6; 16,13).
Puterea. Gr. dunamis, ,,putere”, ,,tărie” sau ,,capacitate” în contrast cu exousia, ,,putere” în sensul de ,,autoritate”. Dunamis este de obicei folosit în Evanghelii pentru a se referi la minunile lui Hristos (Matei 11,20-23; Marcu 9,39; etc.). Aici, ,,puterea Celui Prea Înalt”, este paralelă cu ,,Duhul Sfânt”, nu însemnând, totuşi, că Duhul Sfânt este doar exprimarea puterii divine, ci că El este persona prin care este exercitată puterea divină. Cuvintele îngerului erau exprimate în stil poetic ebraic, în care este ritm al ideilor şi nu ritm şi metru (vezi Luca 1,32.33.35 în RVS; vol. III, p. 23).
Fiul lui Dumnezeu. Aici îngerul Gabriel afirmă adevărata divinitate a lui Isus Hristos, dar leagă acea dumnezeire de adevărata Lui natură omenească. Fiul Mariei urma să fie Fiul lui Dumnezeu datorită faptului că zămislirea urma să aibă loc prin mijlocirea umbririi ,,puterii Celui Prea Înalt”.
Din textul acesta şi din altele din Scripturi unii au tras concluzia că titlul de Fiul al lui Dumnezeu a fost aplicat prima dată lui Hristos la întrupare. Alţii au ajuns la concluzia că titlul descrie legătura dinainte de întrupare a lui Hristos faţă de Tatăl. Alţii, la rândul lor, consideră termenul de Fiu al lui Dumnezeu ca fiind bine folosit cu privire la Hristos înainte de întrupare într-un sens proleptic sau în legătură cu rolul Lui în planul de mântuire. Scriitorii şi redactorii acestui comentariu nu găsesc că Scripturile prezintă vreuna din vederile acestea în limbaj clar şi fără de putinţă de a da greş. În consecinţă, a vorbi dogmatic despre această chestiune ar însemna să se afirme mai mult decât a descoperit inspiraţia. Aici tăcerea este de aur.
Numeroasele nume şi titluri date lui Hristos în Scriptură sunt menite să ajute mintea noastră să înţeleagă legătura Lui cu noi în diferite aspecte ale lucrării Lui pentru mântuirea noastră. Sunt unii care aplică fără ezitare numele şi titlurile descriptive ale lucrării lui Hristos ca Mântuitor al acestei lumi la legăturile Lui absolute şi eterne cu fiinţele lipsite de păcate ale universului. A face aşa ne-ar putea conduce la eroarea de a accepta graiul omenesc ca o exprimare cu totul corespunzătoare a tainei dumnezeieşti.
Scripturile îndreaptă atenţia la înviere ca un eveniment care Îi confirmă lui Isus titlul de ,,Fiu al lui Dumnezeu”. Psalmistul spunea: ,,Tu eşti Fiul Meu. Astăzi Te-am născut” (Psalmii 2,7). Pavel citează această ,,făgăduinţă făcută părinţilor” şi adaugă imediat că ,,Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus” (Fapte 13,32.33; cf. Matei 28,18; Romani 1,4; Filipeni 2,8-10; Evrei 1,5-8).
Isus S-a referit rareori la Sine cu titlul de ,,Fiu al lui Dumnezeu” (Ioan 9,35-37; 10,36), deşi El lăsa să se înţeleagă adesea legătura dintre Tatăl şi Fiul (Matei 11,27; Luca 10,21; Ioan 5,18-23; 10,30; 14,28; etc.). Înainte de a coborî ,,de pe tronul universului” (vezi DA 23; PP 64) Hristos era ,,deopotrivă cu Dumnezeu” (Filipeni 2,6), ,,una cu Tatăl” (DA 19; vezi şi Ioan10,30). La întrupare El S-a smerit de bună voie şi a acceptat o poziţie subordonată Tatălui (Filipeni 2,7; Evrei 2,9). Diferite afirmaţii din partea lui Hristos pe când era aici pe pământ mărturisesc despre predarea Lui voluntară şi temporară a prerogativelor Dumnezeirii, deşi nu şi a naturii ei (Filipeni 2,6-8), ca atunci când a zis ,,Tatăl este mai mare decât Mine” (Ioan 14,28) sau ,,Fiul nu poate să facă nimic de la Sine” (Ioan 5,19). Vezi la Luca 2,49.
Tatăl a atestat calitatea de Fiu a lui Hristos la naşterea Lui (Luca 1,35; Evrei 1,5.6), la botezul Său (Luca 3,22), la schimbarea la faţă (Luca 9,35) şi iarăşi la învierea Lui (Psalmii 2,7; Fapte 13,32.33; Romani 1,4). Ioan Botezătorul, de asemenea, a dat mărturie cu privire la El ca ,,Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 1,34) şi cei doisprezece au ajuns să-L recunoască în felul acesta (Matei 14,33; 16,16). Chiar şi duhurile rele admiteau că este Fiul lui Dumnezeu (Marcu 3,11; 5,7). După vindecarea omului născut orb, Hristos a mărturisit înaintea conducătorilor că El era ,,Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 10,35-37). Tocmai admiterea din partea Sa a faptului că era într-adevăr ,,Fiul lui Dumnezeu” a adus în cele din urmă condamnarea şi moartea Sa (Luca 22,70.71).
Hristos Se referea la Dumnezeu ca fiind ,,Tatăl Meu” (Matei 16,17). El doreşte ca noi să ne deprindem să cunoaştem pe Dumnezeu ca ,,Tatăl nostru” (Matei 6,9) şi să înţelegem cum gândeşte Dumnezeu despre noi (vezi la Matei 6,9). Hristos ne învaţă să ne adresăm Lui [lui Dumnezeu] folosind un nume nou. El ne dă prilejul de a-L numi pe veşnicul Dumnezeu ,,Tatăl nostru” ca ,,un semn de iubire şi de încredere a noastră în El şi ca un zălog al grijii Lui faţă de noi şi a legăturii noastre cu El” (COL 141, 142; vezi şi 388).
Cu privire la Hristos, Dumnezeu zice: ,,Eu îi voi fi Tată şi El îmi va fi Fiu” (Evrei 1,5). Şi cu privire la cel care prin credinţă este adoptat în familia cerească a ,,Tatălui nostru”, Dumnezeu zice iarăşi: ,,Eu voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu” (Apocalipsa 21,7). Acela care este cu adevărat ,,născut din Dumnezeu” (1 Ioan5,18) ,,biruieşte lumea” (v. 4) aşa cum a făcut Hristos şi ,,nu păcătuieşte” (v. 18). Obiectivul grandios al planului de mântuire este de a aduce ,,pe mulţi fii la slavă” (Evrei 2,10; cf. 1 Ioan 3,1.2. Vezi nota adiţională la Ioan 1; vezi la Matei 16,16-20; Marcu 2,10; Luca 2,49.