1:28 Îngerul a intrat la ea, şi a zis: Plecăciune, ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!
Plecăciune. [,,Salutare”, KJV; ,,Bucură-te”, G. Gal.]. Gr. chaire, o formă veche de salutare (vezi Matei 28,9) care exprima stimă şi bună voinţă. Cuvântul tradus în felul acesta este forma imperativă a verbului chairo, ,,a se bucura” sau ,,a fi vesel”. Forma aceasta de salutare ar putea fi comparată cu salutarea: ,,Pace vouă!” (Luca 24,36; etc.), o formă obişnuită de salutare în Orientul de astăzi, ca şi din vechime.
Mare har. [,,Foarte favorizată”, KJV]. Literal, ,,înzestrată cu har”. Expresia aceasta prezintă pe Maria ca primitoare de favoare divină sau de har, nu dătătoare de aşa ceva. Expresia latină, plena gratia, din Vulgata, este redată ,,plină de har” de Wyclife, Tyndale şi de diferiţi traducători catolici. Dar expresia aceasta maltratează enunţarea îngerului dacă este considerată că lasă să se înţeleagă că Maria de aici înainte era dătătoare de har divin şi nu primitoare a lui. Gabriel nu a înzestrat-o cu merit personal pe care să-l acorde altora. Este clar că îngerul nu a acordat Mariei nimic mai mult decât este la îndemâna tuturor credincioşilor creştini din folosirea aceluiaşi cuvânt grec în Efeseni 1,6 unde Pavel afirmă despre har că Tatăl ,,ni l-a dat” (literal, ,,ne-a înzestrat cu har”) în Prea Iubitul Lui [Hristos] – nu în Maria, lucru plin de însemnătate. Mariei i se făcuse ,,mare har” [era ,,foarte favorizată”] numai, aşa cum explică îngerul, pentru că Domnul era cu ea. Ea căpătase ,,îndurare înaintea lui Dumnezeu” (Luca 1,30) şi era, literal, ,,înzestrată cu har”.
Maria nu este numită nicăieri ,,fericită” decât de Elisabeta (v. 42) şi de o femeie al cărei nume nu este arătat (cap. 11,27), iar la cuvintele acesteia din urmă Isus a obiectat personal (v. 28). El a tratat totdeauna pe mama Sa cu politeţe şi respect (vezi la Ioan 2,4), dar niciodată nu a înălţat-o mai presus de alţii care L-au ascultat şi au crezut în El (Matei 12,48.49). La cruce El nu S-a referit la ea ca ,,Mama lui Dumnezeu” şi nici măcar ca ,,mamă”. El i s-a adresat pur şi simplu cu ,,femeie”, un titlu de respect (vezi la Ioan 19,26). Nici Pavel, nici vreun alt scriitor NT nu-i atribuie vreun merit extraordinar sau vreo influenţă asupra lui Dumnezeu.
Înălţarea catolică a Mariei nu are temei în Scriptură, ci este întemeiată cu totul pe legendele fantastice ale Evangheliilor apocrife, cărora chiar şi catolicii înşişi le tăgăduiesc un loc în canonul sacru. În primele secole creştine legendele acestea au fost contopite cu mituri păgâne despre ,,regina cerului” orientală (vezi Ieremia 7,18; 44,17.18; etc.) consoarta zeilor şi Magna Mater sau Marea Mamă a Asiei Mici. Concepţia catolică despre Maria ca ,,Mama lui Dumnezeu” nu este mai mult decât zeitatea păgână feminină îmbrăcată în terminologie creştină, făcută dogmă la Conciliul din Efes în anul 431 d.Hr., în Efes, care întâmplător era cetatea de locuit a Dianei, gr. Artemis, totuşi nu zeiţa virgină greacă Artemis, ci o zeiţă mamă asiatică uneori identificată cu ,,Marea Mamă”. Potrivit cu tradiţia, Maria a petrecut ultimii ei ani la Efes, în casa apostolului Ioan.
Cuvintele salutării îngerului au fost pervertite de Biserica catolică într-o rugăciune adresată Mariei ca mijlocitor. Potrivit cu Enciclopedia Catolică, ea este alcătuită din cuvintele îngerului: 1) cu adăugarea (înainte de 1184) a cuvintelor de începere a salutării inspirate a Elisabetei adresată Mariei, aflate în v. 42; 2) şi adăugarea în plus (la 1493) a unei cereri de rugăciune 3) şi de o adăugare ceva mai târzie 4) făcută în 1495 şi cuprinsă în Catehismul Conciliului de la Trent, cu întreaga formă recunoscută oficial în Breviarul Roman din 1568. În felul acesta interpretat artificial, Ave Maria zice după cum urmează:
[1] ,,Salutare, Maria, plină de har, Domnul este cu tine;
[2] Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău, Isus.
[3] Sfântă Maria, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoşii,
[4] acum şi în ceasul morţii noastre. Amin”.
Este cu tine. Cuvântul ,,este” a fost adăugat de traducători întrucât adesea, în limba greacă, el este subînţeles şi nu exprimat. Poate ,,fie cu tine” este mai de preferat decât ,,este cu tine”. Aceasta era o formă obişnuită de salutare în timpurile VT (vezi Judecători 6,12; Rut 2,4).
Binecuvântată eşti între femei. Pot fi citate importante dovezi textuale (cf. p. 146) pentru omiterea acestei propoziţii. Ea este, totuşi, atestată în v. 42 (vezi la v. 42).