1:27 la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria.
O fecioară. Vezi la Matei 1,23. Faptul că dând un raport atât de amănunţit al împrejurărilor naşterii lui Isus, Luca nu pomeneşte pe părinţii Mariei, sugerează că se poate ca ei să fi fost morţi la data aceea şi că Maria se poate să fi locuit la rudele ei (vezi DA 144,145). Aproape fără excepţie, scriitorii iudei identificau pe aceia despre care scriau ca fii şi fiice ale unor anumite persoane arătate pe nume.
Logodită. Vezi la Matei 1,18. Succesiunea evenimentelor de aici este plină de însemnătate. Îngerul a făcut vestirea naşterii lui Isus după logodna Mariei. A i se spune, într-un timp când nu fuseseră făcute planuri pentru căsătorie, că ea urma să dea naştere unui copil, fără îndoială că trebuie să o fi întristat foarte mult. Pe de altă parte, dacă vestirea ar fi venit după căsătoria ei cu Iosif, chiar şi Maria şi Iosif ar fi considerat pe Isus drept copilul lor. Dovada naşterii din fecioară ar fi fost dificilă, dacă nu imposibil de stabilit. Intenţionalitatea succesiunii evenimentelor mărturiseşte despre planul divin şi despre providenţa călăuzitoare a lui Dumnezeu. Dacă Iosif era gata să ,,divorţeze” de Maria auzind că ea ,,s-a aflat însărcinată” (Matei 1,18-19) şi a fost oprit să facă lucrul acesta numai prin descoperire directă de la Dumnezeu (v. 20.24), probabil ar fi fost şi mai dificil de a-l împăca cu ideea de a contracta o căsătorie cu ea dacă ar fi fost găsită însărcinată (v. 19). Planul divin a făcut situaţia cât mai uşoară cu putinţă atât pentru Maria, cât şi pentru Iosif. Maria era într-adevăr ,,fecioară”, dar era logodită. Dumnezeu îi dăduse deja un ajutor şi protector înainte de a i se vesti naşterea viitoare a lui Isus.
Iosif. Vezi la Matei 1,18. Nu se cunoaşte altceva despre Iosif în afară de descendenţa sa davidică (Matei 1,6-16), sărăcia lui (vezi la Luca 2,24), ocupaţia lui (Matei 13,55), faptul că avea patru fii (Matei 12,46; 13,55.56; DA 87) şi că, evident, a murit înainte ca Isus să-Şi înceapă lucrarea (vezi DA 145). Ultimul eveniment precis relatat despre Iosif s-a petrecut când Isus era de 12 ani (Luca 2,51). Absenţa oricărei referiri ulterioare la Iosif ridică o presupunere rezonabilă că el a murit înainte ca Isus să-Şi înceapă lucrarea (vezi la cap. 2,51). Faptul că Isus a încredinţat grija mamei Sale lui Ioan la cruce (Ioan 19,26-27) este practic o dovadă clară că moartea lui Iosif avusese loc înainte de data aceea.
Casa lui David. Adică, familia regală (vezi la Matei 1,1.20). Părerile diferă cu privire la faptul dacă expresia ,,din casa lui David” de aici se referă la Maria sau la Iosif. Repetarea cuvântului ,,fecioară” în ultima parte a versetului lasă să se înţeleagă că expresia în discuţie se referă la Iosif mai degrabă decât la Maria. În orice caz, descendenţa davidică a lui Iosif este clar enunţată în Luca 2,4. Dar şi Maria era din ,,casa lui David” (vezi la Matei 1,16; Luca 1,32; DA 44). De fapt, prin Maria, Isus era ,,născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul” (Romani 1,3). Faptul că Maria era o descendentă a lui David pare să fie luat ca de la sine înţeles în Luca 1,32.69. Afirmaţia aceasta, precum şi alte afirmaţii din Scripturi ar pierde mult din forţa şi din înţelesul lor dacă Maria nu ar putea pretinde pe David ca strămoş. Referirea în v. 36 la Elisabeta ca ,,rudenie” [ ,,vară”] a Mariei nu poate fi interpretată ca cerând ca Maria să fie din seminţia lui Levi, cum au crezut unii (vezi la v. 36). Maria şi Iosif erau amândoi de viţă regală, după cum Zaharia şi Elisabeta erau din neam preoţesc (v. 5).
Maria. Vezi la Matei 1,16. Luca dă naraţiunea naşterii lui Isus din punct de vedere al Mariei, un fapt pe care unii comentatori îl iau ca implicând faptul că Luca auzise personal istorisirea din gura ei sau de la altcineva care vorbise cu ea (vezi la v. 1-3). Prezentarea amănunţită şi aleasa frumuseţe a naraţiunii lui Luca sugerează cu certitudine cunoaştere intimă cu faptele, fie prin contact direct cu persoane care au fost martore la ele (v. 2), fie prin inspiraţie. Menţinerea de către Luca a ,,martorilor oculari” lasă să se înţeleagă că ambii factori au conlucrat – o relatare a martorilor oculari, susţinută de inspiraţie.