1:22 Când a ieşit afară, nu putea să le vorbească; şi au înţeles că avusese o vedenie în Templu. El le făcea semne într-una, şi a rămas mut.
Nu putea să le vorbească. Când preotul oficiant ieşea din sfânta după aducerea jertfei de tămâie, se aştepta ca el să-şi înalţe mâinile şi să rostească o binecuvântare asupra mulţimii în aşteptare.
Avusese o vedenie. [,,Văzuse o vedenie”, KJV]. Când Zaharia a ieşit afară, faţa lui strălucea de slava lui Dumnezeu (DA 99). Însăşi prezenţa lui, într-un anumit sens, era o binecuvântare nerostită, deoarece formula binecuvântării cuprindea cuvintele: ,,Domnul să-Şi lumineze faţa asupra ta” (Numeri 6,25) şi ,,Domnul să-şi înalţe faţa asupra ta” (v. 26). Cea dintâi, reprezenta îndurarea lui Dumnezeu şi a doua, darul Lui de pace. Fără îndoială, mulţi dintre închinătorii adunaţi se gândeau la Moise când se întorcea de pe Muntele Sinai (vezi Exod 34,29.30.35).
Le făcea semne. Mai degrabă, ,,a stăruit în a face semne”, adică, făcând mişcări într-un efor de a explica oamenilor ceea ce se întâmplase. Cu timpul, şi poate scriind ca şi făcând semne, a izbutit să le comunice ce văzuse şi auzise (DA 99).
Mut. Gr. kophos, ,,ciuntit” sau ,,tocit”. Aceasta se putea referi la vorbire sau la auzire sau la amândouă. Naraţiunea pare să lase să se înţeleagă că Zaharia a devenit şi surd şi mut (vezi la v. 62).