1:20 Iată că vei fi mut, şi nu vei putea vorbi, până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la vremea lor.
Vei fi mut. Zaharia exprimase îndoială faţă de cuvântul îngerului. Acum el primit un semn care în acelaşi timp era o pedeapsă pentru necredinţă. Lipsa lui de credinţă a adus atât judecată, cât şi binecuvântare. Necredinţa lui a fost vindecată imediat şi deplin. În acelaşi timp suferinţa lui a fost un mijloc de a atrage atenţia oamenilor la vestirea naşterii înainte mergătorului lui Mesia. Nu numai că starea lui Zaharia a atras atenţia mulţimii adunate în curtea Templului (v. 22); ea i-a dat prilej să comunice ceea ce văzuse şi auzise (DA 99), într-un fel pe care ei nu puteau să-l uite vreodată.
În anumite privinţe experienţa lui Zaharia este asemănătoare cu aceea a lui Ezechiel de a fi făcut mut (vezi Ezechiel 3,26) şi de a rămâne aşa (cap. 24,27) până la împlinirea soliei (cap. 33,22).
N-ai crezut. Deşi n-a fost uşor pentru Avraam să prindă realitatea făgăduinţei lui Dumnezeu că fiul său va fi moştenitorul său (vezi Geneza 15,2.3; 17,17.18), el a fost în stare să creadă pe Dumnezeu pe cuvânt (vezi Geneza 15,6). ,,Întărit prin credinţa lui”, el ,,nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă” (vezi Romani 4,19-22). Se pare că Zaharia, deşi ,,neprihănit” şi ,,fără pată” înaintea lui Dumnezeu (Luca 1,6) nu a fost asemenea lui Avraam când a fost vorba de exercitarea credinţei.