1:1 Fiindcă mulţi s-au apucat să alcătuiască o istorisire amănunţită despre lucrurile care s-au petrecut printre noi,
Deoarece. [Prolog la Evanghelia lui Luca, Luca 1,1-4]. Versetele 1-4, care constituie prefaţa lui Luca la Evanghelia sa sunt în splendida koine literară, adică ,,[limba] obişnuită” a lumii romane de limbă greacă. Introducerea aceasta se conformează la cele mai bune modele literare greceşti. Este distinsă, totuşi amabilă şi modestă. Pentru o tranziţie în stil, vezi la v. 5.
Asemănarea acestei introduceri cu aceea a cărţii Faptelor (Fapte 1,1.2), împreună cu faptul că Faptele preiau naraţiunea exact din punctul unde Evanghelia după Luca o părăseşte (vezi cap. 24,50-53), sugerează că Luca intenţiona ca cele două cărţi să alcătuiască o istorie în două volume pentru biserica primară creştină.
Mulţi. Nu există posibilitatea să spunem dacă Luca îi cuprinde pe Matei şi pe Marcu în referirea lui la cei ,,mulţi”, deşi pentru diferite motive este considerat că cel puţin Marcu şi posibil Matei, fusese scrisă (vezi p. 178.179). ,,Mulţi”, totuşi ar părea să lase să se înţeleagă mai mulţi de doi şi deci probabil că termenul ar include aici câteva istorii scrise, altele decât Evangheliile. Luca nu se poate să fi avut în minte Evangheliile apocrife care există şi astăzi, deoarece ele n-au fost scrise decât cu mulţi ani mai târziu. Se pare că cel puţin unii din scriitorii anteriori fuseseră ,,martori oculari” ai lucrărilor pe care le relatau şi mulţi trebuie să fi făcut parte dintre cei doisprezece sau cei şaptezeci (vezi la v. 2).
S-au apucat. [,,Au încercat”, G. Gal.]. Gr. epicheireo, literal ,, a pune mâna”; de unde ,,a întreprinde” sau ,,a încerca”. Unii comentatori înţeleg spusele lui Luca ca implicând faptul că scriitorii la care el se referă au procedat cu de la sine putere, fără îndrumarea Duhului Sfânt. Dar este clar din folosirea lui epicheireo în papirusuri că o astfel de concluzie este neîndreptăţită şi Luca nu exprimă nici o poziţie cu privire la nici unul din scriitorii anteriori. Ei au avut intenţii bune şi relatările lor nu trebuiau să fie respinse ca sursă materială istorică, deşi oamenii nu erau în mod necesar inspiraţi de cer, ca Luca. Luca îi consideră pe scriitorii aceştia într-o lumină favorabilă şi de fapt, se categoriseşte pe sine împreună cu ei prin expresia ,,şi eu” (v. 3).
Să alcătuiască. [,,Să pună în ordine”, KJV; ,,Să întocmească”, G. Gal.]. Gr. anatassomai ,,a compila”, ,,a aranja”, ,,a compune”. Ideea ordinii sau a aranjamentului cronologic nu este în mod necesar implicată. Comparaţi gr. pathexes (vezi la v. 3). Termenii aceştia pot sugera că relatările scrise de scriitorii de Evanghelie anteriori fuseseră incomplete, dar nici într-un caz nu lasă să se înţeleagă că erau inexacte.
O istorisire. [,,Declaraţie”, KJV]. Gr. diegesis, o ,,naraţiune”. Este compus din două cuvinte greceşti, însemnând literal ,,a conduce drumul prin”.
Care s-au petrecut. [,,Care sunt cât de sigur crezute”, KJV; ,,Deplin adeverite”, G. Gal.]. Mai degrabă ,,care au fost săvârşite”.