Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Levitic

Levitic 9:10


9:10 A ars pe altar grăsimea, rărunchii, şi prapurul ficatului de la viţelul pentru jertfa de ispăşire, cum poruncise lui Moise Domnul.

Cum poruncise... Domnul. În toate acestea, Moise a fost un observator interesat. El a fost singurul cu care comunicase Dumnezeu şi care îi instruise pe Aaron şi fiii lui cu privire la ce aveau să facă. Acum el veghea ca toate lucrurile să fie făcute conform cu instrucţiunile lui Dumnezeu. Ar fi fost o mare greşeală pentru Aaron să stropească sângele jertfei de ispăşire de jur împrejurul altarului. Acest lucru nu trebuia să fie făcut niciodată. Sângele jertfei de ispăşire trebuia să fie pus pe coarnele altarului. Sângele arderii de tot era întotdeauna stropit pe altar de jur împrejur. Simbolismul cerea ca totul să fie făcut exact în felul prescris de Dumnezeu. De aceea, Aaron n-a făcut nici o greşeală.