8:7 A pus tunica pe Aaron, l-a încins cu brâul, l-a îmbrăcat cu mantia, şi a pus pe el efodul, pe care l-a strâns cu brâul efodului cu care l-a îmbrăcat.
A pus tunica. După spălare a urmat îmbrăcarea lui Aaron cu hainele sfinte, însemnele slujbei lui. Acesta era un act simbolic, de aceea nu-i era îngăduit să se îmbrace singur.
În acest timp, Aaron trebuie să se fi simţit cu totul neajutorat. Totul trebuia să fie făcut pentru el, de către altcineva? El nu putea nici măcar să-şi pună mitra? Deşi putea s-o facă mai bine decât Moise. Dar nu, Aaron trebuia să se supună faţă de porunca lui Dumnezeu. El trebuie să fie făcut să simtă propria neajutorare. El trebuia să înveţe că nimic din ceea ce ar fi putut face el nu era primit de Dumnezeu. El trebuia să înveţe lecţia totalei dependenţe. Dumnezeu era cel care îl instala şi-l pregătea pentru slujbă. Dumnezeu era cel care îl îmbrăca cu haina îndreptăţirii divine (Psalmi 132,9).
Acum, Aaron era complet îmbrăcat. Avea lunga mantie albastră cu clopoţeii şi rodiile, efodul cu numele copiilor lui Israel săpate pe cele 2 frumoase pietre de onix, pieptarul cu cele 12 pietre şi Urim şi Tumim, şi mitra cu coroana ei de aur şi inscripţia: ,,Sfinţenie Domnului”.