6:2 Când va păcătui cineva şi va săvârşi o nelegiuire faţă de Domnul, tăgăduind aproapelui său un lucru încredinţat lui, sau dat în păstrarea lui, sau luat cu sila, sau va înşela pe aproapele lui,
Săvârşi o nelegiuire. De la ma’al, ,,a preceda o perfidie”, ,,a fi infidel”.
Tăgăduind aproapelui. O minciună este considerată ca fiind, în primul rând, o nelegiuire faţă de Dumnezeu, apoi un păcat împotriva aproapelui. Este de neconceput ca un om să tăgăduiască aproapelui său ,,un lucru încredinţat lui” şi s-o facă fără să-şi dea seama. S-ar părea, desigur, că el ştia că nu spune adevărul, când afirma că nu primise niciodată ceva ce îi fusese încredinţat. A minţi şi a păstra ceva ce îi aparţinea aproapelui avea să fie o dublă nelegiuire, şi minciună, şi furt. Bărbatul avea să fie vinovat de un păcat premeditat.
S-au dat în păstrare. Adică, în părtăşie sau în contract. În părtăşie, creştinul trebuie să vegheze mereu ca fiecare partener să-şi primească partea sa, iar în contract trebuie să fie o credincioasă aducere la îndeplinire a acordului din partea ambelor părţi. Nu trebuie să fie nici o supra-îmbogăţire, şi nici să se profite de lacune, ci o grijă atentă pentru interesul celuilalt partener. Cel care contravine este vinovat.
Luat cu sila. Ar fi să se deformeze adevărul, susţinând că greşeala s-a făcut fără să-şi dea seama. Unii au căutat să se justifice, susţinând că omul credea că lucrul luat era al lui şi că avea dreptul să-l redobândească prin violenţă. El era totuşi vinovat şi trebuia să aducă ,,jertfa pentru vină”.
Va înşela pe aproapele lui. A înşela înseamnă plănuire deliberată. Cel care înşela era vinovat.