5:2 sau când cineva, fără să ştie, se va atinge de ceva necurat, fie de hoitul unei fiare sălbatice necurate, fie de hoitul unei vite de casă necurate, fie de hoitul unei târâtoare necurate, şi va băga apoi de seamă şi se va face astfel vinovat;
Ceva necurat. Popoarele din vechime n-au avut cunoştinţele medicale de care dispunem astăzi. Ele nu puteau ajunge la cunoştinţa că venind în contact cu anumite boli puteau deveni purtători de boală. Astfel că singurul principiu sănătos era să se evite orice părea suspect. Călcarea acestui principiu putea duce la epidemie. Ca măsură sanitară, acest principiu este încă sănătos.
Legile levitice, desigur, s-au ocupat în primul rând cu ,,necurăţia” morală şi ceremonială. În acelaşi timp, multe dintre aceste reguli aveau o semnificaţie atât pentru corpurile oamenilor, cât şi pentru sufletele lor. Având în vedere că oamenii nu erau pregătiţi nici să înţeleagă, nici să aprecieze pe deplin aspectul fizic, această valoare, deşi se subînţelege, adesea nu este nici măcar amintită. Cuvântul tame, tradus ,,necurat” nu este niciodată folosit în Vechiul Testament decât în legătură cu ,,necurăţia” levitică. În versetul 1 şi 4 este evident că obiectul în discuţie este răspunderea morală. Având în vedere că ,,necurăţia” din versetele 2 şi 3 este clasată cu aceea din verstele 1 şi 4 ca fiind păcat de acelaşi fel, aceasta trebuia să fie de asemenea o chestiune de răspundere morală. În codul levitic, ,,necurăţia” este mai ales o vinovăţie morală sau ceremonială şi poate sau nu poate să însemne adevărată ,,necurăţie” fizică.