25:23 Pământurile să nu se vândă de veci; căci ţara este a Mea, iar voi sunteţi la Mine ca nişte străini şi venetici.
Ţara este a Mea. Deşi Dumnezeu îi dăduse poporului Său ţara Palestinei, El deţinea încă titlul de proprietate asupra ei. Izraeliţii erau ispravnici, nu proprietari.
Anul Sabatic şi cel jubiliar au fost instituţii unice fără paralelă în nici o altă religie. Ce altă religie în afară de aceea a lui Iehova ar fi îndrăznit să le poruncească urmaşilor ei să se abţină de la lucru un an şi să le făgăduiască binecuvântarea lui Dumnezeu în aşa fel încât în al şaptelea an pământul să producă suficient cât pentru doi ani? Eşecul Dumnezeului lor de a le da un astfel de surplus fenomenal n-ar fi desfiinţat religia lor? Dacă Dumnezeu n-ar fi reuşit să-i aprovizioneze după
o astfel de experienţă, poporul nu s-ar mai fi închinat lui Iehova niciodată.
Trâmbiţele sunau şi libertatea era proclamată la încheierea Zilei Ispăşirii în luna Tişri (versetul 9). Ce fericită clipă trebuia să fi fost aceasta pentru cei care se aflau în servitute şi care în acea zi primiseră şi ispăşirea pentru păcatele lor, iar acum erau puşi în libertate. Ei puteau merge acasă pentru a-şi începe viaţa din nou.