24:8 În fiecare zi de Sabat să se pună aceste pâini înaintea Domnului, neîncetat: acesta este un legământ veşnic pe care-l vor ţine copiii lui Israel.
În fiecare zi de Sabat. Conform Talmudului, pâine punerii înainte era luată săptămânal de preoţi în ziua de Sabat. Doi preoţi luau pâinile şi doi luau ceştile cu tămâie. Când erau gata să ia pâinile şi ceştile, alţi patru preoţi intrau aducând pâinea cea nouă şi ceştile cele noi cu tămâie. Cei care aduceau pâinea nouă stăteau în partea de nord, cu faţa spre sud, iar cei care luau pâinea veche stăteau în partea de sud, cu faţa spre nord. Când preotul dintr-o parte lua pâinile, preotul care era faţă în faţă cu el punea ,,pâine nouă”. Făcând aşa, ei erau cu băgare de seamă să nu o ia pe cea veche, până când cea nouă nu era gata să fie pusă la loc. În felul acesta, pe masă, era întotdeauna pâine. Pâinea veche era apoi mâncată de preoţi ca parte a lor în locurile sfinte ale Sanctuarului. Aceasta era pâinea pe care Abimelec a dat-o lui David şi oamenilor lui (1 Samuel 21,4-6; Matei 12,3.4).
Aceasta este adesea numită ,,Pâinea Prezenţei” şi Îl simboliza de-a lungul timpului pe Hristos, adevărata Pâine a Vieţii (vezi Ioan 6,51). Pâinea mai dovedea şi o constantă dependenţă de Dumnezeu pentru toate nevoile lor, atât spirituale, cât şi vremelnice (vezi Matei 6,31-34). Masa era întotdeauna pusă şi pâinea reînnoită săptămână de săptămână. După cum flacăra candelelor sfeşnicului se ridica spre cer, aşa şi tămâia de pe masă pâinii punerii înainte se înălţa ca un miros plăcut către Dătătorul tuturor lucrurilor bune.
De la masa Domnului din Sanctuar la masa Domnului din Noul Testament este doar un pas mic. Preoţii se împărtăşeau din pâinea care îl reprezenta pe Acela care a coborât din cer. Noi mâncăm din pâinea despre care Hristos a spus că este trupul Lui (1 Corinteni 11,24).