Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Levitic

Levitic 24:2


24:2 Porunceşte copiilor lui Israel să-ţi aducă pentru sfeşnic untdelemn curat de măsline tescuite, ca să ţină candelele aprinse neîncetat.

Untdelemn curat de măsline. Instrucţiunea dată aici cu privire la untdelemnul pentru candelele sfeşnicului este aceeaşi cu cea raportată în Exod 27,20.21. Untdelemnul era oferit de adunare după cum era şi făina pentru pâinea punerii înainte şi pâinile pentru Sărbătoarea Săptămânilor. Aaron era răspunzător pentru sfeşnice şi de prima dată el le-a aranjat (Exod 30,8), dar mai târziu aceasta a devenit lucrarea preoţilor.

Untdelemnul obişnuit era stors într-o presă de ulei, dar untdelemnul pentru candelele sanctuarului era scos prin tescuire. Boabele erau spălate cu grijă şi înlăturate toate impurităţile, frunzele şi crenguţele. Apoi ele erau tescuite şi sfărâmate, iar untdelemnul era lăsat să se adune singur. Această metodă producea mai puţin undelemn decât metoda cealaltă, dar rezultatul era un produs mai superior.

Experţii în materie nu sunt de acord dacă aceste candele ardeau şi ziua şi noaptea. Versetul 3 spune că Aaron trebuia să le pregătească ,,să ardă neîncetat de seara până dimineaţa în faţa Domnului”, în timp ce versetul 2 spune că el trebuia să ţină candelele aprinse neîncetat. Conform cu Exod 30,8, Aaron aprindea candelele seara, dar 1 Samuel 3,3 vorbeşte despre ,,candele lui Dumnezeu”, care ,,nu se stinsese încă”. Totuşi, în practica obişnuită, ,,candelele nu erau stinse toate

o dată, ci răspândeau lumina ziua şi noaptea” (PP 348). Deşi diferitele afirmaţii par să fie contradictorii, ele sunt armonioase. Fie ,,candela lui Dumnezeu” (1 Samuel 3,3) nu era sfeşnicul, fie Eli nu a fost aşa de atent cum ar fi trebuit, ca să urmeze ritualul prescris. După cum pe altar trebuia să fie întotdeauna o jertfă, iar pe masă trebuia să fie în permanenţă pâinea punerii înainte, tot aşa trebuia să fie şi o candelă care să ardă mereu. Chiar pe timpul zilei, lumina naturală avea să fie neîndestulătoare pentru preoţi spre a-şi îndeplini ritualul zilnic într-un cort bine acoperit şi fără ferestre.