24:22 Să aveţi aceeaşi lege pentru străin ca şi pentru băştinaş; căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.
Aceeaşi lege. Incidentul amintit în versetele 10 la 14 a dat ocazia de lămuri anumite legi civile în privinţa aplicării lor faţă de ,,un străin” (vezi Exod 21,12.24.33). Dumnezeu iartă păcatul oricare ar fi el, dar fărădelegile civile nu pot fi puse pe acest temei. Israel era atât o naţiune, cât şi
o biserică, iar Dumnezeu a dat reguli pentru amândouă. Dacă un om omoară pe un altul, în îndurarea Sa, Dumnezeu îl iartă, dacă se pocăieşte. De fapt, orice păcat poate să comită un om, oricât de odios, dar încă mai este un candidat al bogatei îndurări a lui Dumnezeu.
Dumnezeu cunoaşte inima şi poate ierta, şi chiar iartă. Dar dacă pedeapsa ar fi fost suspendată ori de câte ori un om se pocăia, fiecare criminal ar fi pretins pocăinţa şi s-ar fi salvat de la spânzurătoare. Dacă se afla că pedeapsa era scutită prin pocăinţă, curând s-ar goli toate închisorile.
Unii uită că deşi iartă, adesea, Dumnezeu nu îndepărtează pedeapsa pentru călcarea legii. David a păcătuit şi s-a pocăit, dar el n-a scăpat de rezultatul păcatului său. El suferă atâta timp cât trăieşte. Un om calcă regulile de viaţă şi oricare ar fi abaterea, oricât a păcătuit de greu, Dumnezeu poate şi vrea să ierte. Dar omul scapă de urmările naturale ale faptei sale numai în cele mai neobişnuite împrejurări. El este iertat, dar de obicei suferă pentru greşelile lui.
Stăpânirea ,,este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar dacă faci răul teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău” (Romani 13,4). Legea civilă îşi are locul ei.
De aceea, cerinţa lui Dumnezeu despre ,,ochi pentru ochi şi dintre pentru dinte”, nu este ceva care să fie hotărât cu uşurinţă ca o poruncă a Vechiului Testament. Acesta este principiul pe care se întemeiază astăzi orice stăpânire. Dacă n-ar fi pedeapsa de temut de cei răi, situaţia ar fi mai rea decât acum. ,,Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei dar să nu-ţi fi frică de stăpânire?” (Romani 13,3).
Dar dacă trebuie să fie o pedeapsă pentru fapta rea, cum să fie hotărâtă această pedeapsă.
Răspunsul este ca pedeapsa să fie potrivită cu crima. De unde, ,,cine ucide un dobitoc, să-l înlocuiască”; ,,dobitoc pentru dobitoc”. Această rânduială pare a fi dreaptă. Aceasta este dreptatea şi echitatea.
Comentariile lui Ellen G. White
5-9 PP 348
10-11 PP 407
10-16 PP 408
20 MB 109