23:6 Şi în a cinsprezecea zi a lunii acesteia, va fi sărbătoarea azimelor în cinstea Domnului; şapte zile să mâncaţi azime.
Sărbătoarea Azimelor. Strâns legată de Sărbătoarea Paştelui, totuşi distinctă de ea, era Sărbătoarea Azimelor care urma. Pentru scopuri practice, cele două sărbători erau considerate ca una şi numele adesea se folosea în mod alternativ. Dar ca scop ele erau oarecum diferite. Paştele însemna eliberarea (Exod 12,13), pâinea nedospită aducea aminte de graba cu care a părăsit Israel Egiptul (Exod 12,33.39; Deutronom 16,3). Dumnezeu a fost categoric în ce priveşte felul în care trebuia să fie prăznuită Sărbătoarea Azimelor (Exod 12,15). Despre ea, Pavel spunea mai târziu: ,,Să prăznuim dar praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimele curăţiei şi adevărului” (1 Corinteni 5,8).
Aluatul trebuia să fie înlăturat cu totul. El reprezintă răutatea şi viclenia (1 Corinteni 5,8) şi învăţătura falsă, aşa cum era prezentată în învăţăturile fariseilor, saducheilor şi a irodianilor (Matei 16,6.12; Marcu 8,15). Aluatul fariseilor reprezintă lăcomia şi nedreptatea (Matei 23,14), invidia (versetul 13), zelul fals (versetul 15), greşita preţuire a valorilor spirituale (versetele 16-22), neglijarea dreptăţii, milei şi credinţei (versetul 23), migala zadarnică (versetul 24), ipocrizia (versetele 25-28), intoleranţa (versetele 29-33) şi cruzimea (versetele 34-36). Aluatul saducheilor este îndoiala (Matei 22,23) şi lipsa de cunoaştere a Scripturilor şi a puterii lui Dumnezeu (versetul 29). Aluatul Irodianilor este linguşirea, înclinaţie lumească şi ipocrizie (versetele 16-21) şi plănuirea de rele împotriva reprezentaţilor lui Dumnezeu (Marcu 3,6).