23:3 Şase zile să lucraţi; dar ziua a şaptea este Sabatul, ziua de odihnă, cu o adunare sfântă. Să nu faceţi nici o lucrare în timpul ei: este Sabatul Domnului, în toate locuinţele voastre.
o adunare sfântă. Sănu faceţi nici o lucrare în timpul ei: este Sabatul Domnului, în toate locuinţele voastre.
Sabatul, ziua de odihnă. Literal, ,,păzirea unui Sabat al Sabatului”. Traducerea noastră omite să redea forţa deplină a originalului ebraic, care este în mod variat tradus un ,,Sabat de adâncă odihnă”, ,,Sabat de odihnă totală”, ,,Sabat desăvârşit”, ,,Sabat de odihnă solemnă”.
Sabatul este deosebit de toate celelalte sărbători şi adunări sfinte (vezi versetele 37 şi 38) prin aceea că îşi are origine la creaţiunea (Geneza 2,1-3), în timp ce sărbătorile anuale şi ,,Sabatele” îşi aveau originea la naţiunea iudaică. Sabatul zilei a şaptea ,,a fost făcut pentru om” (Marcu 2,27) şi de aceea este obligatoriu pentru toţi oamenii pentru vecie; sărbătorile anuale erau făcute pentru iudei şi au încetat a mai fi obligatorii când tipul s-a întâlnit cu antitipul la moartea lui Hristos (Coloseni 2,16.17). Sabatul zilei a şaptea este cuprins în Legea lui Dumnezeu, cele Zece Porunci, Constituţia Lui pentru lume. Pentru că el a fost făcut înainte de venirea păcatului, va rămâne şi după ce păcatul nu va mai fi (Isaia 66,22.23). Pe de altă parte, sărbătorile anuale iudaice erau numai vremelnice, locale, cu aplicaţie ceremonială, potrivite pentru condiţiile din Palestina şi nu puteau fi aplicate pe plan mondial.
În felul acesta, Sărbătoarea Primelor Roade (a recoltei de iarnă-vară), ţinută primăvara târziu, în mai, nu putea fi respectată în emisfera sudică decât cu şase luni mai târziu. Tot aşa, n-ar fi fost posibil pentru oamenii din toate ţările să respecte Sărbătoarea Corturilor toamna. Iudeii au descoperit că nu este posibil nici chiar pentru ei să păzească Ziua Ispăşirii aşa cum era poruncită de Dumnezeu, decât în legătură cu Templul. Paştele putea fi păzit cum trebuie în anticiparea venirii unui Răscumpărător, dar nu după venirea Lui. Toate sărbătorile acestea au slujit scopului lor, fiind adaptate nevoile iudeilor în timp ce locuiau în Palestina, înainte de venirea lui Mesia. Ele au încetat, dar Sabatul zilei a şaptea rămâne.
Pentru a asigura că Sabatul nu trebuia să fie considerat o instituţie iudaică, şi deci care a încetat o dată cu naţiunea iudaică, Hristos a declarat în mod accentuat: ,,Sabatul a fost făcut pentru om” (Marcu 2,27). El a adăugat: ,,De aceea Fiul Omului este Domn şi al Sabatului” (versetul 28). El îi aparţine Lui. El este ,,Domnul” lui. Nimeni să nu-l falsifice pentru că nu are nici un drept să facă aşa ceva. El este ,,ziua Mea cea sfântă”, zice Dumnezeu (Isaia 58,13).
Sabatul Domnului. ,,Acesta este Sabatul Domnului” şi arată dreptul de proprietate. Dacă Dumnezeu ar fi vorbit despre prima zi a săptămânii ca fiind ,,ziua Mea cea sfântă” sau ,,Sabatul Domnului”, astăzi nimeni n-ar fi în îndoială ce a înţeles El prin aceasta. În schimb, El foloseşte exact aceleaşi expresii cu privire la ziua a şaptea. Aceasta este ziua Lui.