23:16 Să număraţi cincizeci de zile până în ziua care vine după al şaptelea Sabat; şi atunci să aduceţi Domnului un nou dar de mâncare.
Cincizeci de zile. Această sărbătoare avea loc în ziua a cincizecia după prezentarea snopului de legănat, în a şaisprezecea zi a lunii Abib, adică în a şasea zi a lunii a treia, târziu în mai, sau începutul lui iunie. Ea era cunoscută ca ,,Sărbătoarea săptămânilor”, sau a ,,celor dintâi roade”. Pe vremea Noul Testament era cunoscută ca ,,Cincizecimea”.
După cum snopul de legănat era prezentat la începutul secerişului, înainte de a putea fi folosită noua producţie, tot aşa Cincizecimea venea la sfârşitul tuturor cerealelor, nu numai de orz, ca în cazul snopului de legănat. Era recunoaşterea bucuroasă a dependenţei lui Israel de Dumnezeu ca dătător al tuturor darurilor bune. De data aceasta nu era un snop care să fie prezentat, ci două pâini din floarea făinii, coapte cu aluat, împreună cu şapte miei, un viţel şi doi berbeci (Levitic 23,17.18). Aceştia au fost însoţiţi de un ţap pentru jertfa pentru păcat şi doi miei pentru jertfa de mulţumire (versetul 19).
La prăznuirea Paştelui nu trebuia să fie mâncat nici un aluat sau să se găsească în casele oamenilor. La Cincizecime trebuiau să fie prezentate două pâini ,,coapte cu aluat” (versetul 17). Snopul de legănat este Hristos ,,Cel dintâi rod” (vezi versetul 14). El a fost fără de păcat.
Cincizecimea simbolizează revărsarea Duhului Sfânt. După cum pâinile de legănat erau prezentate la cincizeci de zile inclusiv, după prezentarea snopului de legănat, tot aşa au fost cincizeci de zile inclusiv între învierea lui Hristos şi revărsarea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii (Fapte 2,1-4). Patruzeci din aceste zile Hristos le-a petrecut pe pământ instruindu-i şi ajutându-i pe ucenicii Săi (Fapte 1. 3). Apoi, El s-a înălţat şi timp de zece zile cei unsprezece ucenici au continuat în rugăciune şi implorare până ce ,,a venit ziua Cincizecimii”. Cu Cincizecimea a venit plinătatea Duhului (Fapte 1,8; 2,4). La Cincizecime lucrările ucenicilor s-au adăugat acelora ale lui Hristos şi rezultatul a fost măreţ pentru Împărăţia cerurilor.
Aceste zece zile au fost importante pentru biserica de pe pământ. Ele au fost importante şi pentru cer. Când Hristos ,,S-a suit sus a luat robia roabă, şi a dar daruri oamenilor” (Efeseni 4,8). Cei care fuseseră înviaţi la moartea lui Hristos şi ,,au ieşit din morminte după învierea Lui” s-au înălţat cu El la cer şi au fost prezentaţi atunci înaintea Tatălui ca un fel de pârgă a învierii (Matei 27,52.53).