2:14 Dacă vei aduce Domnului un dar ca jertfă de mâncare din cele dintâi roade, să aduci ca dar de mâncare din cele dintâi roade ale tale, spice coapte de curând, prăjite la foc şi boabe noi pisate.
Spice coapte de curând. ,,Boabe noi din spice proaspete” (RSV). Boabele puteau fi de orice fel de cereale, precum: grâu, orz, secară sau ovăz. Firele de grâu cu spice, adunate înainte de a fi pe deplin coapte şi apoi prăjite la cuptor, sunt încă hrana favorită în Orient. Astfel puteau să fie folosite pentru jertfa de mâncare. Untdelemnul era vărsat peste spicele de cereale împreună cu tămâia; partea de ,,aducere aminte” era arsă pe altar, iar restul dat preotului. Poate că cerealele zdrobite de aici îl simbolizează pe Acela care a fost zdrobit pentru noi şi prin ale cărui răni noi suntem tămăduiţi (Isaia 53,5).
Diferitele jertfe de mâncare îl înfăţişează pe Hristos ca Dătătorul şi Susţinătorul vieţii, Singurul prin şi în care ,,avem viaţa, mişcarea şi fiinţa” (Fapte 17,28).
După cum jertfele pentru arderile de tot însemnau consacrarea vieţii, tot aşa jertfele de mâncare cereau consacrarea bunurilor omului. Consacrarea bunurilor cuiva trebuia să fie precedată de consacrarea vieţii. Consacrarea vieţii fără consacrarea bunurilor sale nu este prevăzută în Evanghelie, nu există nici consacrare a bunurilor fără o consacrare a vieţii. Cele două trebuie să meargă împreună. Combinate, ele alcătuiesc o jertfă completă, plăcută lui Dumnezeu, ,,de un miros plăcut înaintea Domnului” (Levitic 1,9).
Ideea de isprăvnicie trebuie să fie scoasă în evidenţă. Unii poartă numele lui Hristos şi mărturisesc cu glas tare sfinţenie şi consacrare faţă de Dumnezeu, dar faptele lor nu corespund cu mărturisirea lor. Legăturile pungii sunt ţinute strâns, apelurile sunt neluate în seamă şi cauza lui Dumnezeu rămâne în urmă. Aceştia au nevoie să înţeleagă că deplina consacrare a vieţii cuprinde şi consacrarea bunurilor.
Ar fi însă nedrept a se trage concluzia că tot ce cere Dumnezeu este consacrarea bunurilor cuiva şi că dăruirea de bună voie ar netezi calea spre ceruri. Trebuie să ne consacrăm Lui pe noi înşine. Suntem răspunzători faţă de Dumnezeu pentru fiecare talent pe care ni l-a încredinţat, atât ca bunuri, timp, sau daruri naturale. Noi suntem administratorii tuturor acestora, iar Dumnezeu este adevăratul Stăpân. Talente precum, cântatul, vorbirea şi însuşirea de a conduce, toate Îi aparţin lui Dumnezeu. Ele trebuie să-I fie consacrate; ele trebuie să fie puse pe altar.
Jertfele de ,,mâncare” sunt pline de învăţături spirituale pentru sufletul devotat. Tot ce suntem să fie consacrat Lui; tot ce avem să fie pus pe altar. ,,Măturaţi aluatul cel vechi ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi fără aluat” (1 Corinteni 5,7). ,,Vorbirea voastră să fie întotdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia” (Coloseni 4,6). ,,Să aveţi sare în voi înşivă, şi să trăiţi în pace unii cu alţii” (Marcu 9,50). În sfârşit, în slujirea faţă de Dumnezeu noi nu putem înlocui planurile lui Dumnezeu cu propriile născociri şi metode chiar dacă, după gustul nostru, ar fi dulci ca mierea.