Printable ModeLevitic, 2
|
2:1 Când va aduce cineva Domnului un dar ca jertfă de mâncare, darul lui să fie din floarea făinii: să toarne untdelemn peste ea, şi să adauge şi tămâie. Un dar ca jertfă de mâncare. Mai exact, a aduce ,,dar de cereale (minchah) ca jertfă (karban, vezi comentariul pentru cap. 1,2), R.S.V. Cuvântul minchah, la început fără vreo însemnătate religioasă specifică, însemna un dar făcut unui superior. Darul pe care i l-a dat Iacov lui Esau a fost un minchah (Geneza 32,13). Tot aşa a fost şi ,,darul” dat lui Iosif de fraţii lui după sosirea lor în Egipt (Geneza 43,11). El se mai folosea şi pentru tributul plătit de popoarele cucerite (2 Samuel 8,2.6). Darurile acestea exprimau supunere şi dependenţă. Pe timpul de la Sinai minchah a devenit denumirea oficială pentru un dar pentru Dumnezeu, un dar de omagiu, de recunoaştere a superiorităţii Aceluia căruia îi era dat darul. El însemna dependenţa omului faţă de Dumnezeu pentru toate bunurile vieţii, recunoscându-L pe El ca dătător şi stăpân. Aducând un astfel de dar, omul recunoştea că este doar un ispravnic al lucrurilor încredinţate lui. Când a fost făcută traducerea K.J.V. cuvântul ,,mâncare” (meat) însemna hrană de orice fel. Totuşi, expresia ,,meat offering” din minchah, acum exprimă ideea de mâncare de carne, care nu era folosită în ,,meat offering” din Levitic 2. Aceasta era mai degrabă un dar de mâncare sau din cereale, constând din făină sau cereale pregătite în diferite feluri, dar niciodată din mâncare de carne. Cu toate acestea, minchah-ul lui Abel a fost un miel (Geneza 4,4). Cele mai recente traduceri redau minchah ca fiind ,,mâncare” sau dar din ,,cereale”. După cum arderile de tot erau atât publice, cât şi particulare, tot aşa erau şi darurile de mâncare. Darurile de mâncare particulare erau de bună voie şi puteau fi aduse după dorinţă şi în orice timp. Darurile de mâncare publice erau prescrise şi obligatorii. Cel mai de important dintre darurile de mâncare publice era pâinea punerii înainte sau ,,pâinea prezenţei”, pusă în fiecare Sabat pe masa din prima încăpere a sanctuarului. Mai întâi era prezentă Domnului, lăsată pe masă o săptămână, şi apoi mâncată de preoţi. Ea era numită ,,pâinea prezenţei” literal, ,,pâinea feţei”, întrucât era continuu pe masă în prezenţa, sau înaintea feţei lui Dumnezeu. Masa punerii înainte era de asemenea numită ,,masa cea curată” (Levitic 24,6). Darul pâinii punerii înainte consta din 12 pâini, fiecare aproximativ din 2,4 kg de făină, şi prin urmare de o mărime considerabilă. Pâinile erau aşezate în două şiruri pe masă, a câte şase fiecare. Preoţii care au slujit săptămâna precedentă îşi încheiau slujba cu jertfa de dimineaţă din Sabat, iar preoţii care aveau să slujească săptămâna ce venea îşi începeau serviciul cu slujba de la apusul soarelui din Sabat. Preoţii care plecau luau pâinea cea veche, după cum preoţii care veneau o puneau pe cea nouă pe masă. Ei erau foarte atenţi, ca să nu o îndepărteze pe cea veche până când cea nouă nu era gata să fie pusă pe masă, pentru că pe masă trebuia să fie întotdeauna pâine, după cum întotdeauna trebuia să fie o jertfă pentru arderea de tot pe altar. De aceea, arderea de tot a fost numită ,,arderea de tot necurmată”, şi pâinea ,,pâinea necurmată pentru punerea înainte” (Exod 29,42; 2 Cronici 2,4). Pâinea punerii înainte era adusă lui Dumnezeu sub un ,,legământ veşnic” (Levitic 24,8). Ea era o mărturie mereu prezentă despre dependenţa lui Israel de Dumnezeu cât priveşte întreţinerea şi viaţa, iar din partea lui Dumnezeu constituia o făgăduinţă necurmată că Dumnezeu va susţine pe poporul Său. Nevoia lui Israel era mereu înaintea Domnului şi făgăduinţa lui Dumnezeu era mereu înaintea poporului. Jertfa de dimineaţă şi de seara era însoţită de o jertfă de băutură (Exod 29,40; Numeri 15,5). Din această cauză, masa pentru pâinea punerii înainte mai avea farfurii, linguri, capace şi ceşti, sau după cum redau alte traduceri, farfurii, linguri şi ,,potire cu care să toarne” (Exod 25,29; traducerea lui Young). Jertfele acestea de băutură erau vărsate într-un loc sfânt ,,pentru Domnul”. Nu este un pas prea mare de la masa pâinii punerii înainte din Vechiul Testament până la masa Domnului din Noul Testament (vezi Luca 22,30; 1 Corinteni 10,21). Pâinea este trupul lui Hristos, frânt pentru noi. Potirul este noul legământ în sângele Său (1 Corinteni 11,24.25). Pâinea prezenţei este simbolul Lui, care ,,trăieşte pururea ca să mijlocească” pentru noi, şi a pâinii celei vii ,,care s-a pogorât din cer” (Evrei 7,25; Ioan 6,51). Darul lui să fie. Această jertfă putea să fie adusă de oricine dorea să prezinte Domnului un dar. El consta din floarea făinii, untdelemn şi tămâie. Uneori ea era adusă ca o jertfă separată, dar de obicei era combinată cu o ardere de tot. Floarea făinii este produsul conlucrării dintre Dumnezeu şi om. Dumnezeu pune în sămânţă principiul vieţii, dă lumina soarelui şi ploaia, şi o face să crească. Omul seamănă sămânţa, o îngrijeşte, o seceră, o macină şi o face floarea făinii, şi apoi o prezintă lui Dumnezeu, fie în starea ei materială ca făină, fie ca turte coapte în cuptor. Ea este darul de la început al lui Dumnezeu. Ea simbolizează lucrarea vieţii omului, a talanţilor daţi la schimbător. Dumnezeu îi dă fiecărui om talanţi după capacitatea lui spre a-i folosi. Unii au mai mult decât un talant, nimeni nu are însă mai puţin. Lui Dumnezeu nu-I place când oamenii Îi dau înapoi numai ce le-a dat El şi Îi returnează numai cantitatea de sămânţă încredinţată lor. Dumnezeu ar dori ca omul să însămânţeze sămânţa, s-o îngrijească şi s-o recolteze, să îndepărteze toate corpurile străine şi tot ce este de calitate slabă, să o macine între cele două pietre de moară, zdrobind orice viaţă din ea, şi apoi să o prezinte Lui ca ,,floarea făinii”. El aşteaptă ca orice talent să fie îmbunătăţit, curăţit, înnobilat. 2:2 S-o aducă preoţilor, fiilor lui Aaron; preotul să ia un pumn din această floare a făinii, stropită cu untdelemn, împreună cu toată tămâia, şi s-o ardă pe altar ca jertfă de aducere aminte. Acesta este un dar de mâncare de un miros plăcut Domnului. S-o aducă ... fiilor lui Aaron. Nu sunt date instrucţiuni cu privire la cantitatea care trebuia să fie adusă. Aceasta era lăsată la alegere persoanei. Din fiecare jertfă, preotul lua un pumn de făină, ceva din untdelemn şi toată tămâia, şi le ardea pe altar. Aceasta era partea numită ,,de aducere aminte”, şi era ,,de un miros plăcut Domnului”. La aceasta, ca la toate celelalte jertfe, mai trebuia să fie adăugată sare (v.13; DA 439). 2:3 Ce va rămâne din darul acesta de mâncare, să fie al lui Aaron şi al fiilor lui; acesta este un lucru prea sfânt între jertfele de mâncare, mistuite de foc înaintea Domnului. Ce va rămâne. Jertfele din cereale erau în realitate un dar pentru preoţi, pentru că ei primeau totul, afară de partea ,,de aducere aminte”. Ei trebuiau să împartă partea lor şi fiecare să primească parte egală (cap. 7,10). 2:4 Dacă vei aduce ca jertfă de mâncare un dar din ceea ce se coace în cuptor, să aduci nişte turte nedospite, făcute din floare de făină, frământate cu untdelemn, şi nişte plăcinte nedospite, stropite cu untdelemn. Ce se coace în cuptor. Jertfa de mâncare primită de preoţi consta din făină şi untdelemn. Ei puteau să le ia şi să le coacă aşa cum le plăcea. Dar de asemenea era îngăduit ca aducătorul însuşi să le coacă şi să aducă jertfa coaptă preoţilor. Dacă făcea aşa, trebuia să facă turte nedospite din floare de făină şi untdelemn, să frângă turtele în bucăţi şi să verse untdelemn peste ele. Ele puteau fi coapte într-un cuptor sau tigaie. 2:5 Dacă darul tău, adus ca jertfă de mâncare, va fi o turtă coaptă în tigaie, să fie făcută din floarea făinii, nedospită şi frământată cu untdelemn. Verset ce nu a fost comentat. 2:6 S-o frângi în bucăţi, şi să torni untdelemn pe ea; acesta este un dar adus ca jertfă de mâncare. Verset ce nu a fost comentat. 2:7 Dacă darul tău adus ca jertfă de mâncare va fi o turtă coaptă pe grătar, să fie făcută din floarea făinii, frământată cu untdelemn. Coapte pe grătar. Ingredientele erau aceleaşi, floare de făină şi untdelemn. Turtele erau aduse ,,Domnului şi prezentate preoţilor, care trebuiau să ia parte ,,de aducere aminte” (v.9) şi s-o ardă pe altar. Partea care rămânea aparţinea lui Aaron şi fiilor lui şi era ,,un lucru prea sfânt” (vezi v.10). Floarea făinii. Floarea făinii folosită la jertfele de mâncare nu era deosebită de altă floare a făinii şi nu avea o însuşire specială în plus. Totuşi, după ce era dată preotului ea devenea ,,prea sfântă”. Acelaşi principiu este aplicat şi în cazul lui Anania şi Safira (vezi Fapte 5). Aceasta ar trebui să-i intereseze pe toţi cei care administrează lucruri sfinte şi primesc daruri consacrate spre a dovedi grijă în folosirea şi umblarea cu aceste lucruri ,,prea sfinte”. După cum s-a notat mai sus, floarea făinii reprezintă lucrarea vieţii omului, talentele sale consacrate şi îmbunătăţite. Făina nu este decât sămânţă zdrobită. Înainte de a fi zdrobită ea era în măsură să se perpetueze, să transmită viaţă. Acum, fiind zdrobită, se pare că n-ar mai fi de folos. Ea nu mai poate fi niciodată semănată. Viaţa a fost zdrobită în ea. Dar este ea fără folos? Nu. Ea şi-a dat viaţa, a murit, ca să se poate menţine o altă viaţă. Zdrobirea vieţii ei devine mijlocul prin care este perpetuată o viaţă superioară. Ea a fost viaţa seminţei şi acum ajută la susţinerea vieţii unei fiinţe vii, creată după chipul lui Dumnezeu. Moartea a îmbogăţit-o, a slăvit-o, a făcut-o ca să poate fi servită omului. Sunt puţine vieţi de valoare reală înainte de a fi strivite şi zdrobite. Oamenii se găsesc pe ei înşişi şi pe Dumnezeu în experienţele adânci şi întunecate ale vieţii. Când trece apa pe deasupra sufletului, atunci este clădit caracterul. Necazul, dezamăgirea şi suferinţa sunt servi destoinici ai lui Dumnezeu. Zilele întunecate aduc ploi de binecuvântare, făcând sămânţa în stare să încolţească, să-şi îndeplinească misiunea şi să aducă rod. Problema suferinţei poate să fie insondabilă în aspectele ei adânci. Dar unele lucruri sunt clarificate. Suferinţa slujeşte un scop hotărât în planul lui Dumnezeu ca mijloc de pregătire a sufletului pentru cer. Ea îndulceşte spiritul. Ea pregăteşte sufletul pentru o mai adâncă înţelegere a adevăratului sens al vieţii. Ea inspiră simpatie pentru alţii. Ea face ca omul să umble potolit înaintea lui Dumnezeu şi cu oamenii. Ea smereşte. În viaţa aceasta a trăit cu adevărat numai acela care a suferit. Numai acela care a iubit a trăit. Cele două sunt inseparabile. Iubirea conţine sacrificiu, şi adesea sacrificiul conţine suferinţă. Totuşi, aceasta nu trebuie să fie în mod necesar suferinţe dureroasă; pentru că cel mai înalt fel de suferinţă este sfântă, înălţătoare, plină de bucurie. O mamă se poate sacrifica pentru copilul ei, ea poate să sufere fizic, dar o face cu bucurie, de bună voie. Iubirea consideră suferinţa un privilegiu. Învăţătura deplină a suferinţei n-a fost înţeleasă până nu ne bucurăm în ea. Şi noi putem şi vrem să ne bucurăm, atunci când facem experienţa pe care a făcut-o Pavel când a zis: ,,Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa, prin Hristos avem parte din belşug şi de mângâiere” (2 Corinteni 1,5). Aceasta este adevărat şi despre suferinţa înlocuitoare. Hristos ,,pentru bucuria care-i era pusă înainte a suferit crucea şi a dispreţuit ruşinea” (Evrei 12,2). Făina din jertfa de mâncare nu trebuia să fie adusă singură, ci trebuia să fie frământată cu untdelemn. Untdelemnul este simbolul Duhului lui Dumnezeu. Numai când o viaţă este sfinţită prin Duhul, amestecată cu El, unsă cu El, numai atunci Îi poate plăcea lui Dumnezeu. Suferinţa în sine şi prin sine nu este o dovadă de binecuvântare. La unii pune stăpânire pe suflet, când spiritul duios al Domnului pătrunde viaţa, aroma unei vieţi consacrate devine evidentă. 2:8 Darul de mâncare făcut din aceste lucruri să-l aduci Domnului; şi anume, să fie dat preotului, care-l va aduce pe altar. Verset ce nu a fost comentat. 2:9 Preotul va lua din darul de mâncare partea care trebuie adusă ca aducere aminte, şi o va arde pe altar. Acesta este un dar adus ca jertfă de mâncare, de un miros plăcut Domnului. Aducere aminte. După cum Dumnezeu Şi-a rezervat o ,,parte de aducere aminte” din fiecare jertfă de mâncare, tot aşa Îşi rezervă o parte de aducere aminte din venitul şi din timpul nostru. O zecime din venitul nostru Îi aparţine lui Dumnezeu. ,,Toată zecimea... este a Domnului” (cap. 27,30). În acelaşi fel a păstrat El şi ziua a şaptea ca aparţinând Lui (Exod 20,10). În privinţa aceasta, biserica creştină se află într-o stare deplorabilă. Puţini recunosc pretenţiile lui Dumnezeu asupra lor. Ei procedează ca şi cum tot ce au le aparţine, în timp ce ei nu sunt decât nişte ispravnici. Ei se consideră generoşi când dau pentru cauza lui Dumnezeu, când poate că suma generozităţii lor nu este egală cu partea care aparţine de drept lui Dumnezeu, şi în primul rând nici nu este a lor. În acelaşi fel, mulţi greşesc în păzirea zilei Sabatului. Ceasurile Sabatului sunt sfinte, în care trebuie să facem lucrarea lui Dumnezeu, iar nu a noastră. Ar fi bine să ne amintim că partea de aducerea aminte din tot ce Îi avem aparţine lui Dumnezeu. 2:10 Ce va rămâne din darul acesta de mâncare, să fie al lui Aaron şi al fiilor lui; acesta este un lucru prea sfânt între darurile mistuite de foc înaintea Domnului. Verset ce nu a fost comentat. 2:11 Nici unul din darurile, pe care le veţi aduce ca jertfă de mâncare înaintea Domnului, să nu fie făcut cu aluat; căci nu trebuie să ardeţi nimic cu aluat sau cu miere, ca jertfă de mâncare mistuită de foc înaintea Domnului. Nimic cu aluat sau cu miere. Aluatul era interzis în oricare jertfă de mâncare adusă lui Dumnezeu să fie arsă pe altar. Aceeaşi interdicţie se aplică şi la miere. Fermentarea este un simbol al stricăciunii. Hristos a zis: ,,păziţi-vă de aluatul Fariseilor care este făţărnicia” (Luca 12,1). Pavel vorbeşte despre ,,un aluat de răutate şi viclenie” (1 Corinteni 5,8). Mierea, întocmai ca aluatul, era folosită să producă fermentare, mai ales la facerea oţetului. Comentatorii, în general, pun mierea în legătură cu plăcerile cărnii, care pot fi într-adevăr plăcute, dar conţin elementele stricăciunii şi sunt nimicitoare de viaţă spirituală. Cu toate acestea, deşi aluatul şi mierea nu pot fi aduse pe altar, aluatul era în mod hotărât poruncit să fie adus asemenea celor dintâi roade (Levitic 23,17), iar mierea a fost printre cele dintâi roade aduse de Ezechia (2 Cronici 31,5). 2:12 Ca jertfă de mâncare din cele dintâi roade, veţi putea să le aduceţi Domnului; dar ca dar de mâncare de un miros plăcut, să nu fie aduse pe altar. Verset ce nu a fost comentat. 2:13 Toate darurile tale de mâncare să le sărezi cu sare; să nu laşi să lipsească niciodată de pe darurile tale de mâncare sarea, care este semnul legământului Dumnezeului tău; la toate darurile tale de mâncare să aduci sare. Sarea legământului. Un legământ de sare este un legământ veşnic (Numeri 18,19; 2 Cronici 13,5). În însuşirea sa de a păstra, sarea este opusul aluatului şi al mierii. Însemnătatea ei simbolică este clarificată: principiile purificatoare şi conservatoare ale sfinţeniei şi adevărului nu trebuie să lipsească niciodată din legământul legăturilor noastre cu Dumnezeu. ,,Pentru că fiecare om va fi sărat cu foc, şi orice jertfă va fi sărată cu sare” (Marcu 9,49). Focul curăţă, sarea conservă. A fi sărat cu foc înseamnă nu numai curăţire, ci şi conservare. Dumnezeu doreşte un popor pur, un popor curat, un popor sfânt, un popor ale cărui păcate sunt iertate. Puterea păstrătoare a lui Dumnezeu este a lor dacă o cer. Ei nu numai că urmează să ajungă curaţi şi sfinţi, ci să fie şi păstraţi în această stare. Focul cu care urmează să fie ,,săraţi”, nu distruge, ci curăţă. Mai întâi trebuie să fim curăţiţi, iar apoi păstraţi. ,,Săraţi cu foc!” ,,Săraţi cu sare!” ,,Curăţiţi şi păstraţi curaţi! Ce prevedere minunată! 2:14 Dacă vei aduce Domnului un dar ca jertfă de mâncare din cele dintâi roade, să aduci ca dar de mâncare din cele dintâi roade ale tale, spice coapte de curând, prăjite la foc şi boabe noi pisate. Spice coapte de curând. ,,Boabe noi din spice proaspete” (RSV). Boabele puteau fi de orice fel de cereale, precum: grâu, orz, secară sau ovăz. Firele de grâu cu spice, adunate înainte de a fi pe deplin coapte şi apoi prăjite la cuptor, sunt încă hrana favorită în Orient. Astfel puteau să fie folosite pentru jertfa de mâncare. Untdelemnul era vărsat peste spicele de cereale împreună cu tămâia; partea de ,,aducere aminte” era arsă pe altar, iar restul dat preotului. Poate că cerealele zdrobite de aici îl simbolizează pe Acela care a fost zdrobit pentru noi şi prin ale cărui răni noi suntem tămăduiţi (Isaia 53,5). Diferitele jertfe de mâncare îl înfăţişează pe Hristos ca Dătătorul şi Susţinătorul vieţii, Singurul prin şi în care ,,avem viaţa, mişcarea şi fiinţa” (Fapte 17,28). După cum jertfele pentru arderile de tot însemnau consacrarea vieţii, tot aşa jertfele de mâncare cereau consacrarea bunurilor omului. Consacrarea bunurilor cuiva trebuia să fie precedată de consacrarea vieţii. Consacrarea vieţii fără consacrarea bunurilor sale nu este prevăzută în Evanghelie, nu există nici consacrare a bunurilor fără o consacrare a vieţii. Cele două trebuie să meargă împreună. Combinate, ele alcătuiesc o jertfă completă, plăcută lui Dumnezeu, ,,de un miros plăcut înaintea Domnului” (Levitic 1,9). Ideea de isprăvnicie trebuie să fie scoasă în evidenţă. Unii poartă numele lui Hristos şi mărturisesc cu glas tare sfinţenie şi consacrare faţă de Dumnezeu, dar faptele lor nu corespund cu mărturisirea lor. Legăturile pungii sunt ţinute strâns, apelurile sunt neluate în seamă şi cauza lui Dumnezeu rămâne în urmă. Aceştia au nevoie să înţeleagă că deplina consacrare a vieţii cuprinde şi consacrarea bunurilor. Ar fi însă nedrept a se trage concluzia că tot ce cere Dumnezeu este consacrarea bunurilor cuiva şi că dăruirea de bună voie ar netezi calea spre ceruri. Trebuie să ne consacrăm Lui pe noi înşine. Suntem răspunzători faţă de Dumnezeu pentru fiecare talent pe care ni l-a încredinţat, atât ca bunuri, timp, sau daruri naturale. Noi suntem administratorii tuturor acestora, iar Dumnezeu este adevăratul Stăpân. Talente precum, cântatul, vorbirea şi însuşirea de a conduce, toate Îi aparţin lui Dumnezeu. Ele trebuie să-I fie consacrate; ele trebuie să fie puse pe altar. Jertfele de ,,mâncare” sunt pline de învăţături spirituale pentru sufletul devotat. Tot ce suntem să fie consacrat Lui; tot ce avem să fie pus pe altar. ,,Măturaţi aluatul cel vechi ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi fără aluat” (1 Corinteni 5,7). ,,Vorbirea voastră să fie întotdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia” (Coloseni 4,6). ,,Să aveţi sare în voi înşivă, şi să trăiţi în pace unii cu alţii” (Marcu 9,50). În sfârşit, în slujirea faţă de Dumnezeu noi nu putem înlocui planurile lui Dumnezeu cu propriile născociri şi metode chiar dacă, după gustul nostru, ar fi dulci ca mierea. 2:15 Să torni untdelemn pe ele, şi să adaugi şi tămâie; acesta este un dar de mâncare. Verset ce nu a fost comentat. 2:16 Preotul să ardă ca aducere aminte o parte din boabele pisate şi din untdelemn, cu toată tămâia. Acesta este un dar adus ca jertfă de mâncare, mistuită de foc înaintea Domnului. Verset ce nu a fost comentat. |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version: