18:4 Să împliniţi poruncile Mele, şi să ţineţi legile Mele: să le urmaţi. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.
Să împliniţi poruncile Mele. Aceasta era singura lor scăpare. În mijlocul păcatului şi al degradării, în mijlocul unei naţiuni necinstite şi perverse, Dumnezeu doreşte ca poporul Lui să lumineze ca lumină a lumii (Filipeni 2,15).
Unii s-au mirat de ce a îngăduit Dumnezeu ca poporul Său să locuiască în mijlocul unor condiţii asemenea celor existente în Egipt şi Canaan. Cu toate că trăiseră în Egipt ei nu trebuiau să se amestece cu egiptenii (vezi Ioan 17,15). Acest lucru este evident din faptul că Dumnezeu a prevăzut un loc separat pentru ei, ţara Goşen. Dacă şi-ar fi păstrat locul, dacă ar fi ascultat de sfatul lui Dumnezeu, ei ar fi rămas despărţiţi de relele care îi înconjurau. În loc să facă aşa, ei s-au amestecat cu egiptenii, au învăţat căile lor şi au ajuns corupţi. Cei 40 de ani ai lor de peregrinaj au fost ani de educare, în timpul cărora Dumnezeu a plănuit ca ei să uite căile Egiptului şi să înveţe căile Lui. Când a venit timpul să intre în ţara Canaan, generaţia care plecase din Egipt dispăruse cu totul. În acest interval de timp, Dumnezeu le-a dat Legea Sa la Sinai. El le-a dat porunci pe care ,,omul care le va păzi, va trăi prin ele”. El le-a arătat puterea Lui şi priceperea Lui de a se îngriji de ei în toate împrejurările. Toate acestea aveau drept scop să întărească credinţa lor. Dacă ei şi-ar fi pus încrederea în Dumnezeu, toate ar fi fost bune.
Dumnezeu a condus pe Israel în ţara Canaanului, cunoscând ispitele care îi aşteptau acolo. El ar fi putut face şi altfel, dar în înţelepciunea Lui a considerat El că aşa este cel mai bine. Cu toate acestea, ei nu trebuiau să se amestece cu canaaniţii, nici să înveţe căile lor. Procesul ocupării ţării Canaanului trebuia să fie un proces gradat (Exod 23,29.30). În timpul procesului, ei urmau să mai aibă ocazii pentru dezvoltarea caracterului, iar credincioşia lor faţă de Dumnezeu trebuia să fie pusă la probă. Dacă Dumnezeu ar fi îndepărtat toate ispitirile imediat, n-ar mai fi putut avea loc nici o dezvoltare a caracterului.
Israel trebuia să se ocupe numai atâta teritoriu cât să corespundă nevoilor imediate. Planul era ideal. El avea să ocrotească pe Israel şi să-i dea teritoriul necesar şi, în acelaşi timp, i-ar fi păzit de asocierea directă cu păgânii şi ar fi lăsat un câmp misionar tocmai la uşa lor. Dar Israel n-a conlucrat cu Dumnezeu. Ei ,,n-au intrat” (Evrei 4,6).