17:9 şi n-o aduce la uşa cortului întâlnirii, ca s-o aducă jertfă Domnului, omul acela să fie nimicit din poporul lui.
Omul acela să fie nimicit. Versetele 1-7 prezintă legislaţia care intenţionează să-i apere pe izraeliţi de influenţa molipsitoare a egiptenilor (vezi cap. 18,3). Faptul că Dumnezeu considera problema de mare importanţă este evident din pedeapsa pentru încălcarea adusă. Pentru anumite încălcări ale legii cu privire la necurăţie fizică Dumnezeu a poruncit ritualurile curăţirii. În alte cazuri, El cerea o jertfă, iar în anumite alte cazuri restituirea. Dar aici, El prescrie aceeaşi pedeapsă severă de excomunicare, care cădea asupra păcătosului în Ziua Ispăşirii dacă neglija să se umilească. ,,Străinul” era cuprins în această regulă (v.8). Cel puţin în cazul lui, a fi ,,nimicit” probabil că însemna excluderea de la privilegiile părtăşiei cu poporul lui Dumnezeu (vezi Geneza 17,14; Exod 12,15).
Israel avea multe lucruri de învăţat, iar Dumnezeu a hotărât ca aceste învăţături să le înveţe în pustie. Aici, izraeliţii erau o grupă compactă, nici nu semănau, nici nu secerau şi puteau să acorde toată atenţia la instrucţiunile primite. De exemplu, pâinea lor zilnică venea direct din cer, amintindu-le mereu de dependenţa lor de Dumnezeu.
Porunca de a sacrifica toate animalele la uşa Sanctuarului a fost abrogată după ce Israel a intrat în Canaan (vezi Deutronom 12,15.20.21). Toate animalele de jertfă trebuiau să fie aduse la Cortul Întâlnirii, dar dacă sacrificarea era pentru hrana zilnică, puteau să omoare animalul acasă. Probabil că pe vremea aceea Israel învăţase lecţia pe care a hotărât Dumnezeu s-o înveţe, ba mai mult, mulţimea amestecată nu mai era o capcană pentru ei.
S-o aducă jertfă Domnului. Înainte de Sinai, Israel nu avusese o preoţie numită. Tatăl fusese preotul familiei sale, dar acum Dumnezeu a poruncit o schimbare şi i-a chemat pe toţi să i se supună. Oamenii nu trebuiau doar să se închine, ci să se închine în felul lăsat de Dumnezeu. Ei trebuiau să-i recunoască pe conducătorii care au fost numiţi. Trebuiau să se reţină de la adunări neevlavioase. Dumnezeu n-a oprit adunări sociale, dar acestea trebuiau să fie de un caracter compatibil cu ambianţa Sanctuarului. Nu trebuiau să fie serbări gălăgioase.