16:4 Să se îmbrace cu tunica sfinţită de in, şi să-şi pună pe trup izmenele de in; să se încingă cu brâul de in, şi să-şi acopere capul cu mitra de in; acestea sunt veşmintele sfinţite, cu care se va îmbrăca el după ce îşi va spăla trupul în apă.
Veşmintele sfinţite. La început erau numai câţiva preoţi şi, de obicei, marele preot îi însoţea pe preoţii obişnuiţi în lucrarea lor. Când numărul preoţilor a crescut, marele preot făcea acest lucru mai rar. Eventual, el însoţea pe ceilalţi preoţi numai în zilele de Sabat, în zilele de lună nouă şi la cele trei sărbători anuale. Preoţii obişnuiţi erau consideraţi delegaţii lui, iar când slujeau, lucrarea lor era primită ca şi când ar fi îndeplinit-o însuşi marele preot, cu excepţia că nu puteau să slujească în locul lui la Ziua Ispăşirii. El era preotul şi, ori de câte ori slujea, purta măreţele veşminte aurite care aparţineau înaltei sale slujbe. Aceste haine scumpe nu numai că erau împodobite cu aur şi pietre scumpe (Exod 28,13-36), dar erau brodate şi în culorile sanctuarului, cu fire subţiri de aur curat (Exod 28,4-6). Îmbrăcat astfel, marele preot Îl reprezenta pe Hristos în slava Sa divină ca Fiu al lui Dumnezeu.
La Ziua Ispăşirii, marele preot oficia toate părţile slujbei, asistat de alţi preoţi. El conducea serviciile de dimineaţă şi de seară îmbrăcat în aceste veşminte aurite. Pentru ritualul unic al Zilei Ispăşirii, marele preot purta sfintele ,,veşminte de in” (Levitic 16,23), folosite exclusiv cu această ocazie. Aceste ,,veşminte sfinţite” semănau cu acelea ale unui preot obişnuit, cu excepţia broderiei. Probabil că ele erau şi dintr-o ţesătură mai fină decât aceea a preoţilor de rând.
Marele preot îşi schimba îmbrăcămintea în timpul zilei de mai multe ori şi, la fiecare schimbare, îşi spăla tot corpul. La cea dintâi lumină a zorilor, conform Talmudului, el se dezbrăca de îmbrăcămintea personală şi se îmbrăca în îmbrăcămintea aurie, în care conducea serviciul obişnuit de dimineaţă. După ce această slujbă era încheiată, el îndepărta îmbrăcămintea aurie şi îşi punea ,,veşmintele sfinţite” pentru serviciul special al zilei (v.4). Pe acestea le schimba mai târziu cu îmbrăcămintea pentru slujba de seară (v.23, 24). La încheierea serviciului de seară, le mai schimba
o dată cu hainele personale şi se retrăgea din incinta sfântă a sanctuarului. În timp ce marele preot, îmbrăcat în îmbrăcămintea aurie, Îl reprezenta pe Hristos în faţa poporului, iar în ,,veşmintele sfinte”, Îl simboliza pe Hristos în calitatea de mijlocitor şi reprezentant al poporului înaintea lui Dumnezeu (GC 422).
Albul fără pată al îmbrăcămintei marelui preot la Ziua Ispăşirii simboliza desăvârşirea de caracter pe care el şi poporul o căutau prin ritualurile acelei zile. După cum marele preot ieşea, la adunarea care era în aşteptare, în îmbrăcămintea sa pontificală, tot aşa va veni şi Hristos a doua oară în hainele albe imaculate (AA 33). Şi după cum la încheierea serviciilor speciale ale acelei zile poporul era ,,curăţit” de toate păcatele (Levitic 16,30), tot aşa când se va arăta în faţa poporului Său, Hristos va fi ,,fără vină înaintea tronului lui Dumnezeu” (Apocalipsa 14,5; Efeseni 5,27; Coloseni 1,22; Judecători 24; Apocalipsa 19,8).