16:21 Aaron să-şi pună amândouă mâinile pe capul ţapului celui viu, şi să mărturisească peste el toate fărădelegile copiilor lui Israel şi toate călcările lor de lege cu care au păcătuit ei; să le pună pe capul ţapului, apoi să-l izgonească în pustie, printr-un om care va avea însărcinarea aceasta.
Ţapului celui viu. În timp ce marele preot făcea ispăşire cu sângele ţapului pentru Domnul şi curăţea Sanctuarul cu sângele lui, ţapul pentru Azazel stătea legat aproape de altar, neavând nici o parte în ritual. Partea lui venea numai după ce ispăşirea cu ţapul pentru Domnul era împlinită (v.20), şi ,,când va isprăvi” ispăşirea Sfântului Locaş, a Cortului Întâlnirii şi altarului” (v.20).
Curăţind Sanctuarul de păcat, marele preot ieşea acum cu aceste păcate la uşa Cortului Întâlnirii unde aştepta ţapul de trimis (PP 356; GC 422). El şi-a pus mâinile pe capul lui şi a mărturisit asupra lui aceste păcate, transferându-le de pe Sanctuar pe ţapul acesta, care le ducea departe în pustie (PP 356, 358).
În antitip, Hristos va curăţi în cele din urmă Sanctuarul ceresc, îndepărtând de acolo păcatele mărturisite şi iertate şi punându-le asupra lui Satana. El va fi declarat vinovat de toate relele pe care i-a făcut să le comită, şi trebuie să suporte pedeapsa finală (G GC 422, 485, 658). ,,Păcatele acelora care sunt răscumpăraţi prin sângele lui Hristos vor ajunge în cele din urmă din nou asupra începătorului păcatului, şi el trebuie să sufere pedeapsa pentru ele” (EW 178).
Este potrivit ca actul de încheiere al dramei lucrării lui Dumnezeu cu păcatul trebuie să fie o reîntoarcere asupra capului lui Satana a oricărui păcat şi vină care, avându-şi originea în el, a adus
o astfel de tragedie pentru vieţile acelora care sunt acum liberaţi este păcat prin sângele ispăşitor al lui Hristos. În felul acesta, cerul este complet, drama încheiată. Numai când Satana, începătorul oricărui păcat, este în cele din urmă îndepărtat, se poate spune cu adevărat că păcatul este şters pentru totdeauna din Universul lui Dumnezeu. Numai în sensul acesta îngăduitor, putem înţelege că ţapul de trimis are o parte în ,,ispăşire” (v.10). Când cei drepţi vor fi mântuiţi, cei răi ,,tăiaţi”, şi când Satana nu va mai fi, atunci şi nu înainte, se poate spune că tot universul este într-o stare de desăvârşită armonie şi unitate, aşa cum a fost la început înainte de ivirea păcatului.
Să-l izgonească. Literal ,,să-l gonească”. Cuvântul astfel tradus este folosit la divorţul de o soţie (Deutronom 21,14; 22,19.22; Ieremia 3,8). Acesta este un cuvânt tare. După cum este alungat un animal dezgustător, tot aşa şi ţapul de trimis este dus în pustie, ca să-şi afle soarta acolo. Fără îndoială că ţapul pierea în curând, pentru că pustia descrisă aici este una în care chiar şi un ţap şi-ar putea păstra existenţa cu greu. Pe el avea să-l lovească atât foamea, cât şi setea, iar animalele de pradă urmau să-i grăbească sfârşitul. Dar moartea ţapului nu este amintită, ca să nu concluzioneze unii în mod greşit că moartea lui avea un caracter de jertfă, fiind astfel înlocuitoare.