14:4 preotul să poruncească să se ia, pentru cel ce trebuie curăţit, două păsări vii şi curate, lemn de cedru, cârmâz şi isop.
Două păsări. Probabil că acestea erau vrăbii. Ele trebuiau să fie păsări nedomestice, pentru că o pasăre domestică nu avea să zboare aşa cum cerea simbolismul (v.7). Unii comentatori compară pe cele două păsări cu cei doi ţapi folosiţi la serviciul Zilei de Ispăşire, un ţap pentru Domnul, şi celălalt ţap pentru Azazel. La această opinie se fac obiecţiuni întemeiate. Nu se spune nimic despre ispăşire în legătură cu păsările. Curăţirea este amintită, dar trebuie să ne amintim că păsările nu erau folosite pentru curăţire. Omul fusese deja declarat ca curat. În cazul păsărilor nu exista o stropire de sânge pe altar pentru ispăşire. De fapt, ceremonia nu avea loc la sanctuar, ci afară în câmp. Păsările nu erau dintre folosite pentru jertfe, ci erau păsări sălbatice. Sângele folosit era sânge amestecat cu apă, un strop sau doi într-un vas destul de mare pentru a cuprinde lemnul de cedru care, după Talmud, era lung de un cot. Era deci o soluţie foarte slabă, o soluţie semnificativă şi, după cât se pare, care nu avea proprietăţi simbolice de ispăşire. Nu se spune că păsările sunt o jertfă pentru păcat, sau pentru vină, sau ardere de tot, de mulţumire, sau jertfă de mâncare. De fapt, ele nu erau jertfe. Când ceremonia era terminată, omului nu-i era îngăduit să meargă la sanctuar. El nu putea merge nici până la cortul lui. Numai după şapte zile îi era îngăduit să aducă jertfa de mâncare, pentru vină şi arderea de tot. În acel timp era făcută ispăşirea ( v.18-21, 29, 31).