14:49 Pentru curăţirea casei să ia două păsări, lemn de cedru, cârmâz şi isop.
Pentru curăţirea casei. Casa nu numai că trebuia să fie curăţită cu sângele păsării şi cu apă curgătoare, ci şi cu lemn de cedru şi cu isop şi cârmâz (v.52).
Note suplimentare pentru capitolul 14
Poziţia faţă de lepră, ducând la excluderea din tabără, fără îndoială că îşi are originea ei în caracterul specific al bolii. Lepra adevărată era asociată mai ales cu moartea, cu care de obicei se termina, şi în stadiile de mai târziu era un fel de ,,moarte vie”, în care diferitele membre ale corpului mureau sau cădeau. Spre sfârşit, leprosul era un spectacol al morţii şi ilustra plata păcatului. Din cauza aceasta, lepra a fost considerată în decursul vremii atât de către iudei, cât şi de către creştini, ca fiind un simbol al păcatului şi a rezultatelor lui.
Cineva care era trimis afară din tabără ca suspect de ,,lepră” putea să cheme un preot, dacă avea cea mai slabă indicaţie că s-a refăcut. Dacă era chemat, preotul era dator să meargă, dar putem presupune că în acest caz o făcea aceasta cu scârbă. Având simţământul că nu avusese loc nici o îmbunătăţire, el era ispitit să devină neliniştit şi să răspundă în silă. El avea nevoie de răbdare, în aşa fel ca să nu piardă niciodată simţământul de compătimire de care avea atâta nevoie leprosul. El trebuia să înveţe a nu se feri de lepros, ci să-i fie milă de el şi să-l ajute. Aceasta este o învăţătură pentru slujitorii lui Dumnezeu de astăzi. Ca şi preotul din vechime, slujitorul lui Dumnezeu de astăzi trebuie să ,,aibă milă” (Evrei 5,2).
Lepra nu era deosebit de dureroasă, ci spaima şi oroarea ei trebuie să fi afectat întreaga viaţă a suferindului. Tot aşa şi păcatul poate să nu fie simţit atât de amar şi omul cu greu îşi poate da seama de natura lui vătămătoare. Lepra era corozivă şi pătrundea aproape pe nesimţite şi pe nevăzute, până ce ducea la ulcere şi carne crudă şi îndepărta părţi ale corpului. Tot aşa mănâncă şi păcatul viaţa şi frumuseţea spirituală, chiar dacă pe dinafară nu există o dovadă evidentă a stării lăuntrice. În cele din urmă, boala erupea în afară, iar omul ajungea un schelet viu, o masă de putreziciune teribilă. Tot aşa face şi păcatul până când, în cele din urmă, chipul lui Dumnezeu în om este practic şters. După cum lepra se termina cu moartea, tot cu moartea termină şi păcatul. S-ar părea deci că lepra este o boala special menită să simbolizeze păcatul în diferitele lui aspecte, aşa cum nici o altă boală n-ar putea să o facă.
Comentariile lui Ellen G. White
4-7 PP 275
45-47 MH 278