12:6 Când se vor împlini zilele curăţirii ei, pentru un fiu sau pentru o fiică, să aducă preotului, la uşa cortului întâlnirii, un miel de un an pentru arderea de tot, şi un pui de porumbel sau o turturea pentru jertfa de ispăşire.
Arderea de tot. Nu trebuia ca ea însăşi să aducă aceasta. Ea o aducea numai până la tabernacol şi o dădea preotului care o jertfea pentru ea. Ea mai trebuia să aducă şi o jertfă pentru păcat, pe care o jertfea preotul pentru ea.
Procedura aceasta era diferită de porunca obişnuită în vremurile de mai înainte, când aducătorul făcea junghierea. Mai era şi o altă deosebire. Când era adusă o jertfă pentru păcat şi o ardere de tot, jertfa pentru păcat era întotdeauna adusă mai întâi, fiind urmată de arderea de tot. În acest caz, arderea de tot avea prioritate. De asemenea, jertfa pentru păcat era întotdeauna mai aleasă şi mai costisitoare. Aici contrastul este adevărat. Mai întâi venea jertfa pentru arderea de tot şi consta dintr-un miel, în timp ce jertfa pentru păcat venea la urmă şi era cea mai mică vieţuitoare care putea fi jertfită vreodată, un porumbel sau o turturea.
Orice face omul poartă pata păcatului. De aceea, jertfele pentru păcat erau prescrise în multe cazuri în care celui neinstruit i s-ar părea fără folos să se facă aşa. Aceasta ieşea în evidenţă mai ales la jertfele pentru păcat, la dedicarea sanctuarului şi instalarea preoţiei, totuşi ele au impresionat adânc pe popor cu privire la caracterul păcatului. Cu ocazia naşterii unui copil se pare că se scoate în evidenţă un minimum de păcat intenţionat, iar jertfa cerută era numai un semn de jertfă. Nu avea loc o mărturisire, sau punerea mâinii.