Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Levitic

Levitic 10:1


10:1 Fiii lui Aaron, Nadab şi Abihu, şi-au luat fiecare cădelniţa, au pus foc în ea, şi au pus tămâie pe foc; şi au adus astfel înaintea Domnului foc străin, lucru pe care El nu li-l poruncise.

Nadab şi Abihu. Aceştia erau doi dintre fiii lui Aaron şi deci nepoţii lui Moise. După Moise şi Aaron, ei ocupau cele mai înalte poziţii în Israel şi aveau multe avantaje şi privilegii. Ei auziseră glasul lui Dumnezeu, fuseseră cu Moise şi Aaron pe muntele lui Dumnezeu, ei L-au văzut pe Dumnezeul lui Israel şi ,,au mâncat şi au băut” (Exod 24,9-11). Ei fuseseră foarte favorizaţi, dar nu profitaseră de aceste ocazii.

Cu puţin timp înainte de întâmplările arătate în acest capitol, ei au petrecut o săptămână în studiu şi meditaţie, pregătindu-se pentru ziua când aveau să înceapă slujba la sanctuar. Ei l-au ajutat pe tatăl lor când a sacrificat jertfele şi când a adus sângele animalelor de jertfă (Levitic 9,9). Ei fuseseră martori la serviciul solemn de consacrare şi fuseseră ei înşişi stropiţi cu sângele de jertfă. Ei fuseseră întru totul îndoctrinaţi şi erau în cunoştinţă deplină cu privire la sfinţenia lucrării lui Dumnezeu. Toate acestea au făcut ca păcatul lor să fie cu atât mai mare. Erau fără scuză. Când a venit vremea să slujească, ei au făcut ceva ce Domnul Dumnezeul lor ,,nu le poruncise”.

Foc străin. Foc obişnuit. Acesta nu era luat de pe altarul arderii de tot, al cărui foc îl aprinsese Dumnezeu însuşi şi care era sacru (cap. 16,12.13). În curtea Cortului Întâlnirii existau cămine unde preoţii îşi pregăteau hrana lor şi este posibil ca Nadab şi Abihu să fi luat de acolo focul obişnuit.