1:5 Să junghie viţelul înaintea Domnului; şi preoţii, fiii lui Aaron, să aducă sângele, şi să-l stropească de jur împrejur pe altarul de la uşa cortului întâlnirii.
Să junghie viţelul. Noi nu putem crede că un om normal ar avea plăcere să împlânte cuţitul într-o victimă nevinovată, chiar dacă acea victimă ar fi doar un animal. Cu toate acestea, Dumnezeu cerea acest lucru aducătorului. În vremurile de mai târziu, junghierea o făceau preoţii, deşi intenţia de la început a lui Dumnezeu a fost ca păcătosul însuşi să facă lucrul acesta. Aceasta experienţă trebuie să fi fost pentru păcătos penibilă şi dureroasă, pentru că el ştia că păcatul lui a făcut să fie necesară moartea. Ea îl impresiona şi îl determina să ia hotărârea ,,să nu mai păcătuiască”. El vedea ,,pe viu” rezultatul păcatului. Acesta nu însemna numai moartea, ci moartea unui nevinovat. Ce alt rezultat putea să aibă ceremonia aceasta, decât să creeze în păcătos o ură faţă de păcat şi o solemnă hotărâre de a nu mai avea de a face cu el?
Prima învăţătură pe care Dumnezeu dorea s-o dea lui Israel prin sistemul jertfelor era că păcatul înseamnă moarte. Această învăţătură a fost imprimată repetat în inima lor. Pe parcursul întregului an, în fiecare dimineaţă şi seară, era jertfit un miel pentru naţiune. Zi după zi, oamenii aduceau jertfele lor pentru păcat şi arderile de tot la sanctuar. În fiecare caz era junghiat un animal, iar sângele era dus în locul arătat. Pe fiecare ceremonie şi pe fiecare slujire era imprimată învăţătura: Păcat înseamnă moarte.
Învăţătura aceasta este necesară tot atât de mult în vremea noastră, pe cât a fost şi în zilele din vechime. Unii creştini iau păcatul prea uşor. Ei îl consideră un aspect trecător al vieţii, pe care omenirea îl va depăşi. Alţii consideră păcatul ca fiind regretabil dar inevitabil. Toţi au avut nevoie să li se imprime în minte cu putere învăţătura că păcatul înseamnă moarte. Noul Testament declară în mod precis că ,,plata păcatului este moartea” (Romani 6,23), dar mulţi nu reuşesc să înţeleagă importanţa acestei declaraţii. O concepţie mai realistă a păcatului şi morţii, ca fiind inseparabil legate, ar ajuta mult la aprecierea şi înţelegerea Evangheliei. Pentru creştin aceasta conţine învăţătura importantă că noi am fost vinovaţi, apoi o repulsie faţă de păcat şi, în cele din urmă, o profundă recunoştinţă faţă de Dumnezeu, deoarece prin moarte vine mântuirea. Hristos a murit pentru mine. Eu ar fi trebuit să mor, pentru că am păcătuit, şi ,,plata păcatului este moartea”. Dar pentru mine a murit Hristos. El a mers la Calvar în locul meu! Ce măsură potrivită de prevedere! Ce iubire minunată!
Sângele să-l stropească. Aducătorul de jertfă îşi terminase lucrarea. El îşi adusese jertfa, îşi mărturisise păcatul, şi junghiase victima. Acum începea slujba sângelui. În timp ce sângele ţâşnea, alături se afla un preot şi-l strângea într-un vas. Apoi stropea sângele de jur împrejur pe altarul arderii de tot. Cuvântul tradus aici ,,stropească”, înseamnă literal ,,a împrăştia”. Este folosit la împrăştierea prafului (Iov 2,12), a cărbunilor aprinşi (Ezechiel 10,2), a apei (Numeri 19,13), etc. După Talmud, preotul oficiant stropea sângele spre altar în două locuri, la colţurile de nord-est şi sud-vest, în aşa fel încât acesta să atingă toate cele patru părţi ale altarului. Din motive sanitare, probabil că acesta se făcea pe partea dinăuntrul altarului. Partea de sânge nefolosit era vărsat la piciorul altarului. Mai târziu, la Templul din Ierusalim, surplusul de sânge era dirijat cu ajutorul unui canal de scurgere din ţiglă, care îl transporta în răul Chedron.
Dumnezeu a căutat să întipărească în mintea celor din Israel gândul că iertarea de păcat se poate obţine numai prin mărturisire şi slujirea sângelui. Ei trebuiau să înţeleagă preţul nemărginit de mare al iertării. Iertarea este mai mult decât a trece cu vederea greşelile. Pe Dumnezeu Îl costă ceva pentru a fi în măsură să ierte, Îl costă o viaţă, chiar viaţa Fiului Său.
Unora, moartea lui Hristos le apare ca nefiind necesară. Dumnezeu putea, sau trebuia, consideră ei, să ierte fără Golgota. Lor nu li se pare crucea ca o parte integrantă şi vitală a ispăşirii. Ar fi bine dacă creştinii ar contempla azi mai mult preţul mântuirii lor. Iertarea nu este o chestiune simplă. Prin sistemul ceremonial Dumnezeu i-a învăţat pe cei din poporul Israel că iertarea se putea obţine numai prin vărsare de sânge. Noi avem nevoie acum de această învăţătură. În sistemul jertfelor lui Israel trebuie să fie aflate principiile fundamentale ale trăirii sfinte. Vechiul Testament conţine principii fundamentale. Cel care este întemeiat întru totul pe el va fi în stare să ridice o zidire care nu va cădea când vin ploile şi suflă vânturile. El va fi ,,zidit pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos” (Efeseni 2,20).