1:1 Domnul a chemat pe Moise; i-a vorbit din cortul întâlnirii, şi a zis:
Domnul a chemat pe Moise. Dumnezeu făgăduise că atunci când va fi ridicat Cortul Întâlnirii, va vorbi cu Moise din sanctuar. Dumnezeu vorbise cu el mai înainte de pe munte, dar acum avea să vorbească de pe tronul harului (Exod 25,22). Acum El împlineşte această făgăduinţă şi-l cheamă pe Moise să vină mai aproape, pentru ca prin el să poată instrui poporul cum să se apropie de Dumnezeu şi de sanctuar.
De această instruire era nevoie urgentă. Israel avea doar o concepţie vagă despre sfinţenia lui Dumnezeu şi păcătoşenia păcatului. Poporul avea nevoie să fie învăţat cu privire la primele principii de respect şi închinare. Ei trebuiau să afle că nu numai că era Dumnezeu sfânt, ci şi casa Lui şi chiar cele înconjurătoare. Ei trebuiau să ştie că numai cel sfânt se poate apropia de Dumnezeu şi poate veni în prezenţa Lui. De aceea, ei nu-şi puteau permite să intre în locaşul lui Dumnezeu, ci doar să se apropie până la uşa curţii, şi să aducă jertfă cu smerenie şi căinţă. Preoţii aveau s-o primească de la ei pentru Dumnezeu, să ducă sângele şi să ardă tămâia în prima despărţitură. Nici chiar preoţii nu puteau să intre în a doua despărţitură a sanctuarului pentru a sluji. Această lucrare era rezervată numai pentru marele preot, care după o adâncă cercetare de inimă avea acces în locaşul prea sfânt pentru câteva minute, o singură zi pe an, în marea zi de ispăşire. După aceasta, Sfânta Sfintelor rămânea închisă pentru încă un an. Dumnezeu este într-adevăr cel mai sfânt.
Prin mielul junghiat, prin viţel, berbece, ţap, turturele, porumbei, prin stropirea sângelui asupra altarului arderilor de tot, asupra altarului tămâierii, înspre perdea, sau pe chivot, prin învăţătura şi mijlocirea preoţiei, Israel trebuia să înveţe cum să se apropie de Dumnezeu. Ei nu aveau să fie lăsaţi în deznădejde când se aflau în faţa condamnării sfintei Legi a lui Dumnezeu. Există o cale de scăpare. Mielul lui Dumnezeu avea să moară pentru ei. Prin credinţa în sângele Său ei pot să intre în comuniune cu Dumnezeu. Prin mijlocirea preotului ca înlocuitor, ei puteau să intre în sanctuar să apară chiar în sala de audienţă a Celui Prea Înalt. Pentru cel credincios din Israel, această ocazie preînchipuia timpul când poporul lui Dumnezeu va avea ,,o intrare slobodă în locul prea sfânt, prin sângele lui Isus” (Evrei 10,19).
Dumnezeu a dorit să-l înveţe pe Israel toate aceste lucruri prin sistemul jertfelor. Acesta era pentru ei calea mântuirii. Ea le oferea speranţă şi curaj. Cu toate că Legea lui Dumnezeu, cele Zece Porunci, îi condamna din cauza păcatelor lor, faptul că Mielul lui Dumnezeu avea să moară pentru ei le dădea speranţă. Sistemul jertfelor a constituit pentru Israel Evanghelia. Ea arăta calea comuniunii şi părtăşiei cu Dumnezeu. Există anumiţi creştini care nu văd o mare importanţă sau valoare în serviciile de la Templu, date pe care divină, cu toate acestea, planul Evangheliei mântuirii, aşa cum este descoperit în Noul Testament, devine mai clar prin înţelegerea Vechiului Testament. De fapt, cel care înţelege sistemul levitic aşa cum este prezentat în Vechiul Testament poate înţelege şi aprecia mult mai bine Evanghelia, aşa cum se află în Noul Testament. Una o prefigurează pe cealaltă şi este un tip al ei.
Din Cortul Întâlnirii. Ca urmare a păcatului, omul fusese alungat din căminul său din paradis, unde s-a bucurat de comuniune deschisă Făcătorul său. Din cauză că omul nu mai era capabil să locuiască împreună cu Dumnezeu, El a consimţit să coboare şi să locuiască cu omul. Prin urmare, Dumnezeu Îl instruise pe Moise: ,,Să-Mi facă un locaş sfânt, şi Eu voi locui în mijlocul lor” (Exod 25,8). Moise l-a făcut, şi ,,slava Domnului a umplut cortul” (Exod 40,34). Ce iubire minunată! Dumnezeu nu putea suporta să fie despărţit de ai Săi, şi iubirea Lui a întocmit un plan prin care putea să locuiască în mijlocul lor! El avea să meargă cu ei în călătoriile lor prin pustie şi, în cele din urmă, avea să-i conducă în Ţara Făgăduinţei.