5:1 Adu-Ţi aminte, Doamne, de ce ni s-a întâmplat! Uită-Te şi vezi-ne ocara!
Adu-ţi aminte. Acest poem final din cartea Plângerilor este o rugăciune pentru refacere. Stările pe care el le zugrăveşte, sunt aparent acelea din Iuda şi din poporul lui în perioada de după căderea Ierusalimului. Poemul acesta formează un contrast cu poemele din cap. 1,4 din diferite feluri: el nu este un acrostih, deşi are hotărât 22 de versete, acelaşi număr ca literele alfabetului ebraic; şi nu este scris în metrul caracteristic al plângerii ebraice (vezi p. 544). Cu toate acestea, capitolul acesta are remarcabile calităţi poetice. Fiecare verset constă din ouă părţi, care sunt paralele, repetiţia fiind o inovaţie bine cunoscută a poeziei ebraice (vezi Vol. III, p. 23-28).
Poetul a dat de asemenea o neobişnuit de mare atenţie la sunet, fapt care este remarcabil, întrucât rima şi asonanţa nu sunt în general caracteristice pentru poezia ebraică.