3:1 Eu sunt omul care a văzut suferinţa sub nuiaua urgiei Lui.
Eu sunt. Poemul acesta este un triplu acrostih în Biblia ebraică; adică, fiecare literă a alfabetului ebraic este litera iniţială a trei versete succesive, în ordine alfabetică (vezi comentariul la cap. 1,1). În ce priveşte o tratare a poeziei ebraice, vezi Vol. III, p.17-28.
Omul. Două păreri au fost în general prezentate cu privire la identitatea vorbitorului din acest capitol: 1) că este Ieremia, care povesteşte propriile sale necazuri, sau 2) că profetul redă aici un tablou general al suferinţelor lui Iuda în forma unui recital al experienţei personale. Dacă acest poem prezintă experienţa personală a lui Ieremia, ea cu siguranţă descrie experienţa întregului popor. Totuşi, mai multe idei duc la concluzia că acest capitol se referă la experienţa generală a iudeilor cu prilejul căderii regatului lor. Capitolele 1 şi 2 stabilesc un tipar de personificare, a cetăţii şi a naţiunii. Ar părea, că acest plan este urmat aici, întrucât v. 40-47 trec brusc la persoana întâia, plural, şi cu v. 48 începe o parte la persoana întâia singular.
Nuiaua urgiei Lui. Versetele 1-18 zugrăvesc în termeni generali poetici asprimea judecăţilor lui Dumnezeu. Termenul ,,nuia” se foloseşte de repetate ori în Vechiul Testament în sensul unui instrument de pedeapsă (Iov 21,9; Isaia 10,5). Astfel, aici, conform lui Ieremia, pedepsele lui Dumnezeu sunt corecţii, manifestări ale grijii Lui iubitoare, date poporului Său pentru ca să se întoarcă la El cu inimă sinceră (Plângeri 3,32.33.39.40).
3:2 El m-a dus, m-a mânat în întuneric, şi nu în lumină.
Verset ce nu a fost comentat.
3:3 Numai împotriva mea îşi întinde şi îşi întoarce mâna, toată ziua.
Numai. Ebr. ’ak (vezi comentariul la Psalmi 62,1).
Întoarce. Ebr. shub, ,,a se întoarce”; folosit aici idiomatic în sensul unei acţiuni repetate şi astfel echivalent cu adverbul ,,iarăşi”. Întoarcerea mâniei Domnului împotriva poporului Său a fost repetată.
Notaţi succesiunea figurilor poetice care urmează ca amplificări ale v. 3, descriind diferitele feluri de pedepse: v. 4, boală; v. 5, asediu; v. 6, întuneric; v. 7-9, întemniţarea; v. 10,11, o fiară de pradă; v. 12,13, un vânător.
3:4 Mi-a prăpădit carnea şi pielea, şi mi-a zdrobit oasele.
Verset ce nu a fost comentat.
3:5 A făcut zid împrejurul meu, şi m-a înconjurat cu otravă şi durere.
A făcut zid împotriva mea. Ideea este sau că Dumnezeu a închis pe poporul Său înăuntrul zidurilor, sau că El a construit unelte de asediu împotriva lor – după cum chiar a făcut Nebucadneţar când a asediat Ierusalimul.
Otravă. Ebr. ro’sh, ,,o buruiană amară şi otrăvitoare” (vezi comentariul la Psalmi 69,21). Cuvântul este însă folosit şi pentru otrava şerpilor (Deuteronom 32,33; Iov 20,16).
3:6 Mă aşează în întuneric, ca pe cei morţi pentru totdeauna.
Mă aşează. În Biblia ebraică versetul acesta este aproape identic cu ultima parte a Psalmului 143,3. Apariţia lui aici arată familiaritatea lui Ieremia cu psalmii.
Întuneric. Aceasta mărturiseşte în favoarea adevărului că locul de odihnă al morţilor este un loc de întuneric, şi inactivitate (vezi comentariul la Eclesiastul 9,10; Isaia 38,18).
3:7 M-a înconjurat cu un zid, ca să nu ies; m-a pus în lanţuri grele.
Verset ce nu a fost comentat.
3:8 Să tot strig şi să tot cer ajutor, căci El tot nu-mi primeşte rugăciunea.
Să tot strig. Sau, ,,Când strig”; indicând o acţiune continuă sau repetată. Nu-mi primeşte. Ideea pare la prima vedere a fi o contrazicere a multelor asigurări că Dumnezeu ascultă rugăciunea (vezi Psalmi 65,2; 91,15; Ioel 2,32). Trebuie totuşi să se noteze că e
o progresie de idei în acest poem. La punctul acesta Ieremia vorbeşte fie de propria sa atitudine, fie de aceea a poporului său când priveşte situaţia lui ruinată. Domnul nu a ascultat rugăciunile lor de eliberare. În descurajarea lor pare ca şi cum El nu-i va asculta niciodată. Dar încă mai e nădejde. Pe măsură ce ideea poemului progresează, este dată asigurarea că ,,Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El… Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului” (Plângeri 3,25.26). Aparent rugăciunile fără răspunsuri sunt adesea numai o punere la încercare pentru a determina, dacă solicitantul e pregătit să preţuiască şi să folosească în chipul cel mai bun darul cerut.
3:9 Mi-a astupat calea cu pietre cioplite, şi mi-a strâmbat cărările.
Mi-a strâmbat cărările. Imaginea este aceea a unor drumuri principale sau şoselele, care sunt zidite, iar atunci când vorbitorul e constrâns să se abată pe drumuri laterale, le găseşte strâmbe şi dificile.
3:10 Mă pândeşte ca un urs şi ca un leu într-un loc ascuns.
Verset ce nu a fost comentat.
3:11 Mi-a abătut căile, şi apoi s-a aruncat pe mine, şi m-a pustiit.
Verset ce nu a fost comentat.
3:12 Şi-a încordat arcul, şi m-a pus ţintă săgeţii Lui.
Verset ce nu a fost comentat.
3:13 În rărunchi mi-a înfipt săgeţile din tolba Lui.
Rărunchii. Literal, ,,rinichii mei”, un simbol pentru viscere în general, socotite cândva a fi sediul emoţiilor (vezi comentariul la cap. 2,11). Săgeţile lui Dumnezeu au lovit chiar în punctele vitale ale naţiunii, nu numai fizic, dar şi psihologic (vezi v. 14). ,,Rărunchii” în sensul acesta este o expresie obişnuită la Ieremia (Ieremia 11,20; 12,2; 17,10; 20,12).
3:14 Am ajuns de râsul poporului meu, şi toată ziua sunt pus în cântece de batjocură de ei.
Cântec. O referire la compunerea de cântări triumfătoare şi de derâdere, mai ales vocale, cu privire la un vrăjmaş biruit (vezi comentariul la Iov 39; Psalmi 69,12).
3:15 M-a săturat de amărăciune, m-a îmbătat cu pelin.
M-a îmbătat. Literal, ,,m-a săturat”. Ideea nu este atât de mult aceea a îmbătării, sau lipsei de sobrietate, ci de a fi supraplin. Pelin. O buruiană foarte amară, simbol a experienţelor sfâşietoare de inimă ale iudeilor (vezi comentariul la Proverbe 5,4).
3:16 Mi-a sfărâmat dinţii cu pietre, m-a acoperit cu cenuşă.
Mi-a sfărâmat dinţii. Simbolul hranei este continuat din v. 15. Nu numai că Iuda urmează să fie săturat cu băutura cea mai amară, dar şi hrana lui e plină de pietriş. Tradiţia Iudaică din Midraş afirmă că pe când erau în drum spre exilul din Babilon, iudeii au trebuit să-şi coacă pâinea prin gropi, şi aceasta o făcea să fie amestecată cu pietriş.
Cenuşă. Un simbol obişnuit al doliului (vezi 2Samuel 13,19; Iov 2,8).
3:17 Mi-ai luat pacea, şi nu mai cunosc fericirea.
Mi. Literal ,,Sufletul meu”, o expresie idiomatică pentru ,,mie” (vezi comentariul la Psalmi 16,10). Pace. Vezi comentariul la Ieremia 6,14.
3:18 Şi am zis: S-a dus puterea mea de viaţă, şi nu mai am nici o nădejde în Domnul.
Puterea. Ebr. nesach (vezi comentariul la 1Samuel 15,29).
3:19 Gândeşte-Te la necazul şi suferinţa mea, la pelin şi la otravă!
Gândeşte-te. Ebraica poate fi tradusă sau ,,aducere aminte” sau ,,adu-ţi aminte”, alegerea depinzând de legătura acestui verset cu versetele precedente şi următoare.
Pelin. Vezi comentariul la v. 15.
Otravă. Vezi comentariul la v. 5.
3:20 Când îşi aduce aminte sufletul meu de ele, este mâhnit în mine.
Îşi aduce aminte. Când cineva este în bună condiţie mentală, cugetarea stăruitoare la judecăţile divine îi aduce o smerenie a spiritului.
3:21 Iată ce mai gândesc în inima mea, şi iată ce mă face să mai trag nădejde:
Verset ce nu a fost comentat.
3:22 Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt,
Bunătăţile. Ebr. chasadim (vezi Nota Adiţională la Psalmi 36). Forma plurală a cuvântului de aici sugerează manifestările iubirii lui Dumnezeu, care sunt nenumărate în varietate şi niciodată nu dau greş.
Versetele 22-24 alcătuiesc centrul şi culminarea, nu numai a poemului acestuia, ci al tuturor celor cinci capitole ale Plângerilor. Aici e descoperit sublimul adevăr al adevăratelor intenţii ale Domnului faţă de poporul Său, lovit de suferinţe. Versetele acestea răspund cu un pozitivism fără echivoc la multele întrebări negative care se pot naşte din citirea capitolelor cu care se începe şi se sfârşeşte cartea. Aici Iehova e descoperit ca un Dumnezeu care, deşi pedepseşte, ,,nu necăjeşte cu plăcere” (v. 33), şi ale cărui îndurări ,,nu sunt la capăt” (v. 22).
3:23 ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare!
Se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Bunătăţile lui Dumnezeu – viaţa, sănătatea, hrana, adăpostul, îmbrăcămintea, afecţiunea şi tovărăşia umană, şi alte nenumărate binecuvântări, sunt înnoite în fiecare zi din viaţa omului în aşa constanţă, încât cineva le poate lua ca fiind de la sine înţelese, şi să uite că fiecare este un dar, o manifestare a iubirii statornice a Aceluia, care este Dătătorul fiecărui dar bun şi desăvârşit (vezi Iacov 1,17).
3:24 Domnul este partea mea de moştenire, zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El.
Verset ce nu a fost comentat.
3:25 Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută.
Bun. Versetele 25-27 încep nu numai cu aceeaşi literă ebraică, dar şi cu acelaşi cuvânt, tob, ,,bun”. În felul acesta este stabilit tonul acestei părţi a poemului.
Nădăjduieşte. Sau ,,Aşteaptă”. Aici este cheia încrederii în necaz. Aşteptarea implică credinţă şi răbdare.
3:26 Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.
Să aştepţi în tăcere. Din nou se pune accentul pe supunerea curajoasă în faţa căii lui Dumnezeu, care în cele din urmă este totdeauna cea mai bună (vezi comentariul la Romani 8,28).
3:27 Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţea lui.
Jug. Un simbol al supunerii sau al serviciului (vezi Ieremia 27,8.11.12).
În tinereţea lui. Un om e deosebit de norocos când învaţă lecţia aceasta în tinereţea lui; atunci întreaga lui viaţă lui următoare este influenţată de o răbdare evlavioasă. Ieremia însuşi fusese chemat în tinereţea lui la slujba profetică, cu toate greutăţile şi zdrobirile ei de inimă (Ieremia 1,6).
3:28 Să stea singur şi să tacă, pentru că Domnul i l-a pus pe grumaz;
Să stea singur. Vezi cap. 1,1, unde în ebraică aceleaşi cuvinte sunt folosite cu privire la Ierusalim (vezi şi Ieremia 15,17). Această stare solitară este acum recunoscută ca fiind spre folosul lui Ieremia.
Versetele 28-30 dezvoltă ceea ce înseamnă într-adevăr ,,să poarte un jug” (v. 27). Ele devin şi mai pline de forţă când se păstrează proaspăt în memorie ideea că aceasta răbdătoare smerenie este de experimentat în zilele tinereţii.
A pus. Subiectul, deşi nu e afirmat, trebuie să fie Domnul. Ideea că Dumnezeu e cel care
pune greutatea, este motivul fundamental pentru care este bine să se rabde jugul.
3:29 să-şi umple gura cu ţărână, şi să nu-şi piardă nădejdea;
Gura cu ţărână. Sau ,,în ţărână”. O imagine vie a căderii cuiva cu faţa la pământ în deplină supunere, o practică obişnuită în vremurile vechi (vezi comentariul la Geneza 17,3). Iehu, regele lui Israel, de pildă, este astfel înfăţişat pe vestitul Obelisc Negru al lui Salmanasar III, în care este reprezentat aşezat în mâini şi pe genunchi, cu faţa la pământ înaintea regelui asirian, în timp ce slujitorii lui prezintă tribut (vezi Vol. II, în faţa p. 49).
3:30 să dea obrazul celui ce-l loveşte, şi să se sature de ocări.
Să dea obrazul. Aceasta este o puternică exprimare a Vechiului Testament a întoarcerii celuilalt obraz, aşa de impresionant învăţată de Isus (Matei 5,39). Purtarea lui David faţă de Şimei a fost o distinsă exemplificare a acestui principiu (2Samuel 16,11.12).
3:31 Căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna.
Căci Domnul. Versetele 31-33 sunt cheia pentru o bună înţelegere a întregii cărţi a Plângerilor. Ele sunt o descriere a iubirii lui Dumnezeu aflată în spatele şi în fiecare suferinţă pe care El o îngăduie să vină peste copiii Săi. Domnul nu îngăduie necazuri gratuite, fără legătură cu purtarea omului. Deşi s-ar putea, ca uneori Dumnezeu să îngăduie suferinţe, este tot aşa de adevărat că omul o aduce asupra sa. Pedeapsa, la Dumnezeu, este ,,lucrarea Lui cIudată” (Isaia 28,21). În providenţa atotsupraveghetoare Dumnezeu uneori ,,îngăduie să aibă loc rele pentru ca să prevină rele şi mai mari care ar putea să se ivească” (E. G. White în Review and Herald, 4 febr. 1909).
3:32 Ci, când mâhneşte pe cineva, Se îndură iarăşi de el, după îndurarea Lui cea mare:
Îndurarea. Vezi comentariul la v. 22. Statornicia, felurimea şi numărul binecuvântărilor zilnice ,,obişnuite” pe care le primeşte fiecare om, ar trebui să fie dovadă pentru cel care are de suferit necazuri, că Dumnezeul său ,,se îndură iarăşi de el”.
3:33 căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor.
Nu necăjeşte cu plăcere. Minunata iubire a lui Dumnezeu pentru copiii Săi străluceşte extraordinar de frumos prin acest pasaj. Nu e dorinţa sau voia lui Dumnezeu să rănească sau să distrugă nici una din făpturile Sale. El ,,doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă” (2Petru 3,9). În dorinţa Lui de a duce pe oameni la mântuire, Domnul va revărsa o bogată manifestare a îndurărilor Sale. Uneori, când toate celelalte au dat greş, Domnul, în iubirea Sa pentru om, va îngădui ca suferinţa să vină peste el, pentru a-l aduce la pocăinţă. Aşa a fost cazul cu naţiunea lui Iuda pe vremea lui Ieremia. ,,Dumnezeu a amânat multă vreme judecăţile Lui din cauza dorinţei sale de a nu umili pe poporul Său ales, dar acum El urma să-Şi arate neplăcerea Sa faţă de ei, ca o ultimă încercare de a-i opri de pe calea lor rea.” (4T 165)
3:34 Când se calcă în picioarele toţi prinşii de război ai unei ţări,
Se calcă în picioare. O referire vie probabil la obiceiul vechilor biruitori de a-şi aşeza picioarele pe ceafa vrăjmaşilor lor biruiţi. Astfel, Darius cel Mare este înfăţişat în inscripţia de la Behistun având piciorul său pe trupul uzurpatorului, Gaumata (vezi Vol. III, p. 70; vezi şi ilustraţia Vol. I, p. 98). Prinşii de război. Evident, un simbol al întregii omeniri stând înaintea lui Dumnezeu.
3:35 când se calcă dreptatea omenească în faţa Celui Preaînalt,
Dreptatea omenească. Expresia aceasta pare să redea aceeaşi idee, ca şi termenul ,,drepturile omului”. Creând pe om, Dumnezeu l-a înzestrat cu anumite drepturi inalienabile, pe care nu le va retrage. Având în vedere timpul şi împrejurările în care au fost scrise cuvintele acestea, ele constituie o afirmaţie cât se poate de remarcabilă a demnităţii individului.
3:36 când este nedreptăţit un om în pricina lui, nu vede Domnul?
Nedreptăţit. Tabloul este acela al obţinerii pe cale necinstită a unei decizii împotriva unui om, care a adus în faţa unui judecător o cerere dreaptă.
3:37 Cine a spus şi s-a întâmplat ceva fără porunca Domnului?
Verset ce nu a fost comentat.
3:38 Nu iese din gura Celui Preaînalt răul şi binele?
Verset ce nu a fost comentat.
3:39 De ce să se plângă omul cât trăieşte? Fiecare să se plângă mai bine de păcatele lui!
De ce să se plângă omul cât trăieşte? La versetul acesta comentatorul Iudaic tradiţional, Midraş, observă laconic: ,,E de ajuns pentru el că trăieşte” (Midrash Rabbah, Lamentations, sec. 9). Faptul că un om are viaţă – un dar de la Dumnezeu – e de ajuns pentru a-i aminti că o mână dumnezeiască îl păstrează (vezi Fapte 17,28). Poetul foloseşte un pic de ironie pentru a-l face să se ruşineze pe cel care este ispitit să se plângă atunci când e supus încercării: Oare un om care în fiecare clipă îşi trage sufletul prin bunăvoinţa lui Dumnezeu, va îndrăzni să vorbească împotriva cârmuirii de către Domnul a treburilor universului?
3:40 Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm, şi să ne întoarcem la Domnul.
Să luăm seamă la umbletele noastre. Durerile şi necazurile noastre care vin asupra tuturor, sunt factori care să ne amintească faptul că omul însuşi trebuie să-şi cerceteze inima şi că el trebuie să-şi schimbe căile sale dacă nu sunt în acord cu căile lui Dumnezeu.
3:41 Să ne înălţăm şi inimile cu mâinile spre Dumnezeu din cer, zicând:
Inimile. Vezi comentariul la cap. 2,19. Ideea de aici este nu că inima trebuie să fie înălţată în mâini, ci că, pentru ca rugăciunea să aibă efect, nu doar mâinile trebuie să fie înălţată ci şi inima (vezi Luca 18,10-14).
3:42 Am păcătuit, am fost îndărătnici, şi nu ne-ai iertat!
Am… ne-ai. Aceste cuvinte, care sunt accentuate în limba ebraică, scot în evidenţă contrastul uluitor dintre popor şi Dumnezeul lor. Versetul 42 alcătuieşte o concluzie la argumentul care începe cu v. 37. Versetele următoare ne întorc la o descriere a pedepselor suferite de către Iuda.
Iertat. Ebr. salach, ,,a ierta”; totdeauna folosit cu privire la un act al lui Dumnezeu, nu al omului. Cuvântul adesea pune accent pe rezultatul iertării aşa cum e demonstrat prin scutirea de pedeapsă (Ieremia 36,3; Amos 7,2; vezi comentariul la 2Regi 24,4). Tocmai ideea aceasta pare să fie predominantă aici. Ieremia nu spune că Dumnezeu nu va ierta lui Iuda păcatele lui, şi nu-l va restatornici, deoarece urmează să o facă (Ieremia 33,6-8); ci profetul spune hotărât că Domnul nu acuză pe Iuda de pedeapsa care i se cuvine.
3:43 În mânia Ta, Te-ai ascuns, şi ne-ai urmărit, ai ucis fără milă.
Verset ce nu a fost comentat.
3:44 Te-ai învăluit într-un nor, ca să nu străbată la Tine rugăciunea noastră.
Să nu străbată. Vezi comentariul la v. 8. Păcatul lui Iuda era ceea ce stătea ca un zid prin care rugăciunile lui nu puteau să treacă (vezi Isaia 59,2).
3:45 Ne-ai făcut de batjocură şi de ocară printre popoare.
Batjocură. Este vorba de ceea ce este înlăturat prin măturare; deci gunoi sau murdărie.
3:46 Toţi vrăjmaşii noştri deschid gura împotriva noastră.
Toţi. Litera ebraică pe’, cu care încep v. 46-48, şi litera ebraică ‘ayin cu care încep v. 49-51, sunt inversate faţă de ordinea alfabetică obişnuită (vezi cap. 4,16.17; vezi comentariul la cap. 2,16).
3:47 De groază şi de groapă am avut parte, de prăpăd şi pustiire.
Groază şi groapă. Traducătorul român a încercat să reproducă şi aliteraţia izbitoare din acest verset.
3:48 Şuvoaie de apă îmi curg din ochi din pricina prăpădului fiicei poporului meu.
Îmi curg din ochi. Vezi Psalmi 119,136; Plângeri 1,16; 2,18.
3:49 Mi se topeşte ochiul în lacrimi, necurmat şi fără răgaz,
Se topeşte ochiul. Literal, ,,a se scurge”, ,,a se revărsa”, sau ,,a se vărsa afară”. Expresia aici este puternică şi constituie o paralelă cu v. 48.
3:50 până ce Domnul va privi din cer şi va vedea.
Verset ce nu a fost comentat.
3:51 Mă doare ochiul de plâns pentru toate fiicele cetăţii mele.
Mă doare. Literal ,,Îmi atinge inima”. Aceasta poate fi înţeleasă: 1) că supărarea fizică pricinuită ochilor prin plânsul neîncetat agravează emoţiile deja tulburate ale poetului, sau 2) că priveliştile pe care le vede cu ochii săi aduc durere inimii sale. Cea din urmă corespunde mai bine spiritului cărţii.
3:52 Cei ce mă urăsc fără temei, m-au gonit ca pe o pasăre.
Verset ce nu a fost comentat.
3:53 Voiau să-mi nimicească viaţa într-o groapă, şi au aruncat cu pietre în mine.
Groapă. Sau ,,Închisoare”. Unii au luat v. 52-57, ca autobiografice, povestind din nou suferinţa lui Ieremia în închisoarea lui Malchia (Ieremia 38,1-13). Totuşi, nu există vreun raport conform căruia s-ar fi aruncat cu pietre în Ieremia. Dacă expresiile acestea trebuie să fie luate figurat, ar părea că întregul pasaj de aici poate fi bine înţeles ca referindu-se la experienţa naţiunii ca un întreg.
Pietre Ebr. ’eben. Deşi singular la formă, cuvântul acesta pare să fie colectiv în ce priveşte sensul, ,,pietre”, şi probabil se referă la obiceiul ebraic de a ucide cu pietre. Astfel, trupul lui Absalom a fost pus într-o groapă şi peste el au fost grămădite pietre (2Samuel 18,17). Dacă cuvântul e luat la singular, înţelesul poate fi că nu numai nenorocitul deţinut a fost pus într-o groapă, ci şi că o piatră a fost trântită peste gura ei pentru a preveni orice posibilitate ca el să poată scăpa.
3:54 Mi-au năvălit apele peste cap şi ziceam: Sunt pierdut!
Apele. Un simbol închipuind un mare necaz (vezi comentariul la Psalmi 42,7).
3:55 Dar am chemat Numele Tău, Doamne, din fundul gropii.
Verset ce nu a fost comentat.
3:56 Tu mi-ai auzit glasul: Nu-Ţi astupa urechea la suspinele şi strigătele mele.
Suspinurile. Sau ,,răsuflu”. Ebr. rewachah, de la verbul rawach, ,,a fi uşurat”. Rewachah mai este folosit numai într-un singur alt loc în Biblie (Exod 8,15), unde se referă la ,,răsuflul” acordat Egiptului după plaga broaştelor; egiptenilor li s-a dat un răgaz ca să le vină suflul la loc. În timp ce sensul în acest verset nu este cu totul clar, sensul pare a fi: ,,Nu-ţi ascunde urechea la strigătul meu după răsuflu”.
3:57 În ziua când Te-am chemat, Te-ai apropiat, şi ai zis: Nu te teme!
Nu te teme. În ce priveşte comentariul, vezi comentariul la Isaia 41,10.
3:58 Doamne, Tu ai apărat pricina sufletului meu, mi-ai răscumpărat viaţa!
Ai apărat pricina. Adică pledare în procese. Iehova este avocatul lui Israel (vezi 1Ioan 2,1).
Răscumpărat. Termenul acesta e folosit pentru a descrie acţiunea unei rudenii apropiate pentru răzbunarea sângelui unui om ucis (Deuteronom 19,6, tradus ,,răzbunătorul”), pentru răscumpărarea proprietăţii vândute de o rudenie (Levitic 25,25), sau luarea în căsătorie a unei femei rude rămasă văduvă (Rut 3,13, tradus prin ,,te voi răscumpăra”). În felul acesta Iehova este răzbunătorul naţiunii lui Israel (vezi comentariul la Deuteronom 32,35), răscumpărătorul ei (vezi comentariul la Psalmi 107,2) şi soţul ei cel nou (vezi comentariul la Isaia 54,4-6).
3:59 Doamne, ai văzut apăsarea mea: fă-mi dreptate.
Verset ce nu a fost comentat.
3:60 Ai văzut toate răzbunările lor, toate uneltirile lor împotriva mea.
Verset ce nu a fost comentat.
3:61 Doamne, le-ai auzit ocările, toate uneltirile împotriva mea,
Verset ce nu a fost comentat.
3:62 cuvântările potrivnicilor mei, şi planurile pe care le urzeau în fiecare zi împotriva mea.
Verset ce nu a fost comentat.
3:63 Uită-Te când stau ei jos sau când se scoală. Eu sunt cântecul lor de batjocură.
Când se scoală. Adică, întregul curs al vieţii lor (vezi Psalmi 139,2).
Cântecul. Vezi comentariul la v. 14.
3:64 Răsplăteşte-le, Doamne, după faptele mâinilor lor!
Răsplăteşte. Literal, ,,tu vei face să se întoarcă”. Pare cea mai bună viziune aceea de a interpreta v. 64-66 ca o prevestire a pedepsei pe care Iehova o va aduce asupra acelora care au pustiit pe Iuda, şi nu ca o rugăciune pentru răzbunare (vezi Vol. III, p. 624), aşa cum ar părea la prima vedere.
3:65 Împietreşte-le inima, şi aruncă blestemul Tău împotriva lor!
Verset ce nu a fost comentat.
3:66 Urmăreşte-i, în mânia Ta, şi şterge-i de sub ceruri, Doamne!
Urmăreşte-i şi şterge-i. În evreieşte literal "vei prigoni şi distruge".Comentariile lui Ellen G. White
14 PK 420
18 PK 421
22 PK 325,341,461
22,23 ML 327; 5T 315
22-26 PK 421
26 7T 243
27 MYP 368
33 CH 375; GW 239; MB 10
37 PP 360
40 PK 461
45 9T 236