3:1 Eu sunt omul care a văzut suferinţa sub nuiaua urgiei Lui.
Eu sunt. Poemul acesta este un triplu acrostih în Biblia ebraică; adică, fiecare literă a alfabetului ebraic este litera iniţială a trei versete succesive, în ordine alfabetică (vezi comentariul la cap. 1,1). În ce priveşte o tratare a poeziei ebraice, vezi Vol. III, p.17-28.
Omul. Două păreri au fost în general prezentate cu privire la identitatea vorbitorului din acest capitol: 1) că este Ieremia, care povesteşte propriile sale necazuri, sau 2) că profetul redă aici un tablou general al suferinţelor lui Iuda în forma unui recital al experienţei personale. Dacă acest poem prezintă experienţa personală a lui Ieremia, ea cu siguranţă descrie experienţa întregului popor. Totuşi, mai multe idei duc la concluzia că acest capitol se referă la experienţa generală a iudeilor cu prilejul căderii regatului lor. Capitolele 1 şi 2 stabilesc un tipar de personificare, a cetăţii şi a naţiunii. Ar părea, că acest plan este urmat aici, întrucât v. 40-47 trec brusc la persoana întâia, plural, şi cu v. 48 începe o parte la persoana întâia singular.
Nuiaua urgiei Lui. Versetele 1-18 zugrăvesc în termeni generali poetici asprimea judecăţilor lui Dumnezeu. Termenul ,,nuia” se foloseşte de repetate ori în Vechiul Testament în sensul unui instrument de pedeapsă (Iov 21,9; Isaia 10,5). Astfel, aici, conform lui Ieremia, pedepsele lui Dumnezeu sunt corecţii, manifestări ale grijii Lui iubitoare, date poporului Său pentru ca să se întoarcă la El cu inimă sinceră (Plângeri 3,32.33.39.40).