2:1 Vai! în ce întunecime a aruncat Domnul, în mânia Lui, pe fiica Sionului. A azvârlit din cer pe pământ podoaba lui Israel, şi nu Şi-a mai adus aminte de scaunul picioarelor Lui, în ziua mâniei Lui!
Vai! Ebr. ’ekah (vezi comentariul la cap. 1,1). Capitolul acesta este un poem acrostih de acelaşi tip ca şi cap. 1 (vezi comentariul la cap. 1:1). Mânia lui. Referirea la mânia lui Dumnezeu revine în v. 3,6,21,22 şi prezintă tema acestui capitol, şi anume furia mâniei divine. Podoaba lui Israel. Sau ,,slava lui Israel”. Aceasta ar putea fi o referire la Templu (vezi comentariul la Isaia 60,7; 63,15). Scaunul picioarelor lui. Adică sanctuarul (Psalmi 99,5; 132,7) cu accent special pe chivot (1Cronici 28,2; vezi comentariul la Ezechiel 43,7).
2:2 Domnul a nimicit, fără milă, toate locuinţele lui Iacov. În urgia Lui, a dărâmat întăriturile fiicei lui Iuda, şi le-a prăvălit la pământ; a făcut de ocară împărăţia şi căpeteniile ei.
Domnul. Ca o amplificare a gândului din cap. 1,12-15, profetul aici pune în seama lui Iehova toată nenorocirea lui Iuda, pe care el o povesteşte în amănunt. Adesea se spune despre Domnul că face ceea ce El nu împiedică (vezi comentariul la 2Samuel 24,1). Astfel profetul accentuează natura etică a nenorocirii lui Iuda.
Locuinţele. Ebr. ne’oth, ,,ţinuturi de păşune”, sau ,,sălaşuri”. Ne’oth este folosit în repetate ori pentru sălaşurile păstorilor şi păşunile lor (Psalmi 23,2; 65,13; Ieremia 9,19; 23,10; 25,37; Amos 1,2). Aici cuvântul se referă evident la locurile nefortificate ale lui Iuda, în contrast cu ,,fortificaţiile” menţionate îndată după aceea.
A făcut de ocară împărăţia. Sau ,,a mânjit împărăţia”. Acesta era poporul pe care Dumnezeu îl menise să fie ,,o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt” (Exod 19,6).
2:3 În mânia Lui aprinsă, a doborât toată puterea lui Israel; Şi-a tras înapoi de la el dreapta, înaintea vrăjmaşului, şi a aprins în Iacov o văpaie de foc care mistuie toate de jur împrejur.
Puterea. Literal, ,,Cornul”. ,,Cornul” este adesea folosit ca un simbol al tăriei, al slavei şi al mândriei (vezi Deuteronom 33,17; Iov 16,15; Psalmi 75,4; Ieremia 48,25; Amos 6,13).
A tras înapoi. În timpuri trecute mâna protectoare a lui Dumnezeu fusese folosită pentru apărarea poporului Său (Exod 6,6; Psalmi 98,1-3). Acum orice restricţie fusese îndepărtată de la inamic (vezi Psalmi 74,11).
2:4 Şi-a încordat arcul ca un vrăjmaş, Şi-a ridicat dreapta ca un asupritor, şi a prăpădit tot ce era plăcut privirilor, Şi-a vărsat ca un foc urgia peste cortul fiicei Sionului.
Ca un vrăjmaş. Profetul nu putea merge atât de departe, încât să spună, că Domnul era vrăjmaşul lui Iuda, deoarece El nu era. În timp ce folosea pe vrăjmaşii Iudeilor spre a-i pedepsi, Dumnezeu le părea ca un vrăjmaş, totuşi, judecăţile Lui erau revărsate pentru ca poporul Lui să se întoarcă la El.
Dreapta. Vezi comentariul la v. 3. Acum dreapta lui Dumnezeu nu numai că încetase de a ocroti pe poporul lui Iuda, dar este descrisă şi ca fiind activ îndreptată împotriva lor.
Cortul fiicei Sionului. Punctuaţia tradiţională ebraică arată că această expresie aparţine de sfârşitul versetului.
2:5 Ca un vrăjmaş a ajuns Domnul, a nimicit pe Israel, i-a dărâmat toate palatele, i-a prăbuşit întăriturile, şi a umplut pe fiica lui Iuda de jale şi suspin.
Palatele. Versetele 5-8 descriu paşii progresivi în distrugerea cetăţii: palatele şi întăriturile, Templul, altarul şi zidurile. La 4 săptămâni după capturarea Ierusalimului comandantul Babilonian, Nebuzaradan arsese Templul, palatul regal, locuinţele mai de seamă, şi dărâmase zidurile (Ieremia 52,12-14).
Întăriturile. Literal, ,,fortificaţiile”. Diferenţa în gen aici probabil este rezultatul considerării palatelor ca aparţinând Ierusalimului, ,,fiica lui Iuda”, în timp ce cetăţile întărite (incluzând Ierusalimul însuşi) aparţineau ţării Israel.
Jale şi suspin. Ebr. ta’aniyyah wa’aniyyah. Aceste cuvinte sinonime, ambele de la verbul ebraic ’anah, ,,a jeli”, sunt foarte sugestive poetic (vezi Versiunea Societăţii Iudaice de Publicaţii, ,,jale şi gemet”). Aceleaşi cuvinte ebraice sunt folosite şi în Isaia 29,2.
2:6 I-a pustiit cortul sfânt ca pe o grădină, a nimicit locul adunării sale; Domnul a făcut să se uite în Sion sărbătorile şi Sabatul, şi, în mânia Lui năpraznică a lepădat pe împărat şi pe preot.
Cortul sfânt. Referirea este aparent la repeziciunea cu care Templul a fost distrus.
Să se uite. Judecăţile lui Dumnezeu asupra lui Iuda – nimicirea Templului şi deportarea populaţiei – aduseseră ca rezultat întreruperea Sabatului şi a serviciilor de sărbători la Templu (vezi cap. 1:4). Profetul priveşte la astfel de situaţii aşa cum sunt ele din punctul de vedere al cetăţii ruinate, şi nu vrea să implice ideea că Dumnezeu intenţionase o încetare a ţinerii Sabatului de către poporul Său (vezi Ieremia 17,27; Ţefania 3,18).
2:7 Domnul Şi-a dispreţuit altarul, Şi-a lepădat locaşul Său cel sfânt. A dat în mâinile vrăjmaşului zidurile palatelor Sionului; au răsunat strigătele în casa Domnului, ca într-o zi de sărbătoare.
Strigătele. Sau ,,Zgomotul”. Zgomotul soldaţilor Babilonieni biruitori, în timp ce prădau sanctuarul, este comparat cu strigătele, cântecele şi dansurile israeliţilor la marile lor adunări anuale (vezi Psalmi 42,4; 74,3-8; Isaia 30,29).
2:8 Şi-a pus de gând Domnul să dărâme zidurile fiicei Sionului; a întins sfoara de măsurat, şi nu Şi-a tras mâna până nu le-a nimicit. A cufundat în jale întăritura şi zidurile, care nu mai sunt, toate, decât nişte dărâmături triste.
A întins sfoara de măsurat. Expresia aceasta este folosită în Zaharia 1,16 cu privire la reclădirea Templului. În 2Regi 21,13 şi Isaia 34,11 e folosită ca şi aici, cu privire la judecată şi distrugere. Implicaţia este că, aşa cum arhitectul construieşte cu precizie, la fel şi Dumnezeu
distruge.
Mâna. Vezi comentariul la v. 3,4.
2:9 Porţile îi sunt cufundate în pământ; i-a nimicit şi rupt zăvoarele. Împăratul şi căpeteniile sale sunt între neamuri. Lege nu mai au, şi chiar prorocii nu mai primesc nici o vedenie de la Domnul.
Lege nu mai au. Literal ,,nu mai e lege”. Aceasta se poate interpreta sau în sensul 1) că legea nu mai e în vigoare, din cauză că regele şi conducătorii sunt în exil, sau 2) că aceşti conducători sunt exilaţi într-o ţară, unde legea lui Dumnezeu nu e recunoscută. Oricum, ebr. torah, ,,lege”, e un cuvânt cu o foarte largă întrebuinţare, cu sensul fundamental de ,,învăţătură” (vezi comentariul la Deuteronom 31,9; Proverbe 3,1). În contextul de faţă nu pare iraţional a înţelege torah de aici ca referindu-se la întregul cadru al sfatului şi călăuzirii care se depărtase de la Iuda odată cu Exilul conducerii sale, a preoţilor (cărora îndeosebi le fusese încredinţată învăţarea torei) şi a profeţilor.
Prorocii. Vezi Psalmi 74,9; Ezechiel 7,26. Aceasta este o referire la grupul de bărbaţi care alcătuiau clasa sau partida profetică din Iuda, şi care fuseseră necredincioşi faţă de chemarea lor (Ieremia 18,18; 28,17). Ea nu cuprinde profeţi credincioşi ca Ieremia, Ezechiel şi Daniel, care au primit cu toţii descoperiri dumnezeieşti după căderea Ierusalimului (Ieremia 42,4.7; Ezechiel 32,48; Daniel 5-12).
2:10 Bătrânii fiicei Sionului şed pe pământ şi tac; şi-au presărat ţărână pe cap, s-au încins cu saci; fecioarele Ierusalimului îşi pleacă la pământ capul.
Ţărână… saci. Semne de doliu (Iosua 7,6; 2Samuel 13,19; Neemia 9,1; Iov 2,12).
2:11 Mi s-au stors ochii de lacrimi, îmi fierb măruntaiele, mi se varsă ficatul pe pământ, din pricina prăpădului fiicei poporului meu, din pricina copiilor şi pruncilor de ţâţă leşinaţi pe uliţele cetăţii.
Măruntaiele. Vezi comentariul la cap. 1,20.
Ficatului. Literal, ,,organul greu”. Ficatul era socotit de către cei din vechime ca fiind organul cel mai greu dintre toate organele abdominale. Întrucât viscerele erau considerate a fi sediul emoţiilor, ,,vărsarea ficatului” e o figură impresionantă indicând o extremă răzvrătire a emoţiilor.
2:12 Ei ziceau către mamele lor: Unde este pâine şi vin? Şi cădeau leşinaţi ca nişte răniţi pe uliţele cetăţii, îşi dădeau sufletul la pieptul mamelor lor.
Către mamele lor. Aici e zugrăvit cel ai jalnic tablou din toate câte le aduce războiul,
plânsetele copiilor care mor în braţele mamelor lor neputincioase.
Pâine şi vin. Reprezentări ale hranei solide şi lichide în general (vezi Deuteronom 11,14).
Îşi dădeau sufletul. Când mureau de foame la pieptul mamelor lor (vezi comentariul la Psalmi 16,10; 1Regi 17,21).
2:13 Cu ce să te îmbărbătez şi cu ce să te asemăn, fiica Ierusalimului? Cu cine să te pun alături, şi cu ce să te mângâi, fecioară, fiica Sionului? Căci rana ta este mare ca marea: cine va putea să te vindece?
Să te pun alături. Sau ,,Egal cu tine”. Ideea din versetul acesta este că nu e nimeni altul care să fi suferit atât de mult ca Ierusalimul şi a cărui experienţă i-ar putea fi înfăţişată spre mângâiere. Pedeapsa lui este conturată mai viu prin ideea că niciodată mai înainte n-a suferit cineva atât de greu ca el.
2:14 Prorocii tăi ţi-au prorocit vedenii deşarte şi amăgitoare, nu ţi-au dat pe faţă nelegiuirea, ca să abată astfel robia de la tine, ci ţi-au făcut prorocii mincinoase şi înşelătoare.
Amăgitoare. Implicaţia este că prorocii necredincioşi ai lui Iuda au născocit viziuni pentru a fi pe placul poporului (vezi Plângeri 2,9; Mica 3,5). Ţi-au dat pe faţă. Literal, ,,dezgolit”, sau ,,dat la iveală” (vezi cap. 4,22).
Prorocii. Literal, ,,Poveri”. Cuvântul ,,poveri” este posibil să fie interpretat aici în sensul lui secundar, ,,o rostire”, adică ,,o solie profetică”, care pentru un adevărat profet al lui Dumnezeu era o povară până când era predată cu credincioşie (vezi comentariul la Isaia 13,1; Ezechiel 12,10).
Înşelătoare. Sau ,,Pricini de alungare”. Sau, ,,ademeniri”. Cuvântul ebraic de la care acesta este tradus, apare numai odată în Vechiul Testament, aşa că înţelesul lui rămâne nesigur. Înverşunată învinuire s-a adunat aici asupra prorocilor mincinoşi, stând ca o avertizare pentru toţi cei care vorbesc din partea lui Dumnezeu (vezi Ezechiel 12,24; 13,6-9; 22,28). O parte însemnată a răspunderii pentru suferinţa lui Iuda e pusă asupra acelora care l-au dus în rătăcire în numele Domnului.
2:15 Toţi trecătorii bat din palme asupra ta, şuieră şi dau din cap împotriva fiicei Ierusalimului, şi zic: Aceasta este cetatea despre care se zicea că este cea mai frumoasă, şi bucuria întregului pământ?
Şuieră. Vezi comentariul la Ieremia 18,16.
Dau din cap. De obicei o expresie de batjocură (vezi Matei 27,39; Marcu 15,29).
2:16 Toţi vrăjmaşii tăi deschid gura împotriva ta, fluieră, scrâşnesc din dinţi, şi zic: Am înghiţit-o! Da, aceasta este ziua pe care o aşteptam, am ajuns-o şi o vedem!
Toţi. Literele ebraice pe’ şi ‘ayin, cu care încep v. 16,17 respectiv în Biblia ebraică, sunt invers faţă de ordinea lor alfabetică obişnuită (vezi comentariul la cap. 1,1). Nu s-a găsit nici o explicaţie satisfăcătoare pentru schimbarea aceasta. Inversarea apare şi în cap. 3,46.49 şi în cap. 4,16.17, şi este astfel caracteristică pentru autorul Plângerilor.
Deschid gura. Adică, pentru a mânca (vezi Psalmi 22,13).
Scrâşnesc din dinţi. O expresie de ură şi dispreţ (vezi Psalmi 35,16; 37,12).
2:17 Domnul a înfăptuit ce hotărâse, a împlinit cuvântul pe care-l sorocise de multă vreme, a nimicit fără milă; a făcut din tine bucuria vrăjmaşului, a înălţat tăria asupritorilor tăi!
De multă vreme. Cu multe veacuri mai înainte, Dumnezeu înştiinţase pe Israel cu privire la nenorocirile care urmau să vină asupra lui, dacă persistă să fie neascultător faţă de El (Levitic 26,14-39; Deuteronom 28,15-68). O lungă succesiune de proroci repetase aceste avertizări. Acum ele sunt împlinite.
Tăria. Literal, ,,corn”. Vezi comentariul la v. 3.
2:18 Inima lor strigă către Domnul Zid al fiicei Sionului, varsă zi şi noapte şiroaie de lacrimi! Nu-ţi da nici un răgaz, şi ochiul tău să n-aibă odihnă!
Inima lor. Antecedentul, deşi nu e afirmat, este înţeles cât se poate de logic a fi poporul lui
Iuda.
Zid. Ca în v. 8, zidul e luat ca reprezentând cetatea Ierusalim.
Ochiul tău. Literal, ,,Globul ochiului tău”. În general înţeles ca referindu-se la pupila ochiului, sau poate însuşi globul ochiului.
2:19 Scoală-te şi gemi noaptea când încep străjile! Varsă-ţi inima ca nişte apă, înaintea Domnului! Ridică-ţi mâinile spre El pentru viaţa copiilor tăi, care mor de foame la toate colţurile uliţelor!
Scoală-te. Ebr. qum (vezi comentariul la Marcu 5,41). Ideea aici este cu privire la cineva care se scoală din pat, deoarece cadrul întâmplărilor de aici e noaptea.
Când străjile încep. În vremurile Vechiului Testament se obişnuia la evrei să împartă noaptea în trei părţi sau ,,străji”: întâia de la apusul soarelui până la ora zece, straja ,,de la mijlocul nopţii” (Judecători 7,19) de la zece până pe la două, şi ,,straja dimineţii” (Exod 14,24; 1Samuel 11,11) de la două până la răsăritul soarelui. Aici ideea pare să fie că în tot cursul nopţii – când se întunecă, târziu seara, şi în ceasurile timpurii ale dimineţii, când oricine este adânc adormit – locuitorii Ierusalimului sunt chemaţi din paturile lor să caute pe Domnul în situaţia lor disperată.
Varsă. Vezi comentariul la v. 11. Ridică-ţi mâinile. Pe vremuri era o poziţie obişnuită în timpul rugăciunii (vezi Psalmi 28,2; 63,4; 119,48; 134,2; 1Timotei 2,8).
Colţurile uliţelor. Literal, ,,Vârful fiecărei uliţe”. Vezi Plângeri 4,1; Isaia 51,20; Naum 3,10. cetăţile din vechime nu erau în general construite după un plan, uliţele erau de cele mai multe ori puţin mai mult decât pasaje strâmbe ducând la pieţe libere şi la alte centre de întâlnire publică. ,,Vârful” sau ,,capul” străzii evident se referă la locul unde dădeau într-o piaţă sau la o răscruce.
2:20 Uită-Te, Doamne, şi priveşte: cui i-ai făcut Tu aşa? Să mănânce femeile rodul pântecelui lor, pruncii dezmierdaţi de mâinile lor? Să fie măcelăriţi preoţii şi prorocii în Locaşul cel sfânt al Domnului?
Uită-te. Versetele 20-22 alcătuiesc rugăciunea pe care Iuda o face Domnului ca răspuns la strigătul din v. 19.
Priveşte. Ierusalimul nu caută să înveţe pe Dumnezeu cu privire la ceea ce ar trebui să facă El. Într-un spirit de adevărată rugăciune şi pocăinţă, el cere numai luarea Lui aminte, recunoscând că Tatăl cunoaşte mai bine decât el care este lucrul cel mai bun pentru el.
Cui. Scenele înspăimântătoare descrise erau aduse nu asupra unei naţiuni păgâne, ci asupra poporului ales al lui Dumnezeu, căruia îi fuseseră cândva făgăduite cele mai bogate binecuvântări cu condiţia ascultării din partea lor (vezi Geneza 12,2.3; 15,5; 18,18; 26,3.4; 28,14; Deuteronom 28,1-13; 30,1-10; 33). În felul acesta, cei care pretind cele mai mari făgăduinţe ale lui Dumnezeu iau asupra lor o răspundere pe măsură de a îngădui ca dreptatea lui Hristos să le acopere viaţa pentru a nu fi găsiţi nevrednici de binecuvântările pe care ei le doresc. Disperata suferinţă a lui Israel arată nemăsurata bogăţie a binecuvântărilor pe care naţiunea ar fi primit-o, dacă ar fi rămas credincioasă lui Iehova.
Să mănânce… rodul. Adică, pe copiii lor (vezi cap. 4,10). Astfel de atrocităţi în vremuri deznădăjduite erau profetizate în Deuteronom 28,53; Ieremia 19,9. Că lucrurile s-au şi întâmplat în realitate, este atestat de naraţiunea din 2Regi 6,28.29.
Pruncii dezmierdaţi. Sau ,,De o şchioapă”. Ebr. tippuchim. Cuvântul acesta este oarecum obscur, deoarece nu apare nicăieri în Vechiul Testament în altă parte. El a fost tradus în diferite moduri: ,,de-o palmă”, ,,înfăşat”, ,,legănat pe genunchi”, ,,îngrijit cu delicateţe”, ,,deplin format şi sănătos”, etc. Oricare ar fi înţelesul exact al lui tippuchim, el pare să indice faptul că copiii erau copilaşi drăgălaşi, care ar fi fost mult îndrăgiţi în timpuri obişnuite.
2:21 Copiii şi bătrânii stau culcaţi pe pământ în uliţe; fecioarele şi tinerii mei au căzut ucişi de sabie; i-ai ucis, în ziua mâniei Tale, şi i-ai înjunghiat fără milă.
Verset ce nu a fost comentat.
2:22 Ai chemat groaza din toate părţile peste mine, ca la o zi de sărbătoare. În ziua mâniei Domnului, n-a scăpat unul şi n-a rămas cu viaţă. Pe cei îngrijiţi şi crescuţi de mine, mi i-a nimicit vrăjmaşul!
O zi de sărbătoare. Vezi comentariul la cap. 1,15.Comentariile lui Ellen G. White
1-4 PK 462
13 PK 463
15 GC 17