1:7 În zilele necazului şi ticăloşiei lui, Ierusalimul îşi aduce aminte de toate bunătăţile de care a avut parte din zilele străbune; când a căzut poporul lui în mâna asupritorului, nimeni nu i-a venit în ajutor, iar vrăjmaşii se uitau la el şi râdeau de prăbuşirea lui.
Când a căzut poporul lui. Întrucât expresia aceasta vine imediat după pauza metrică majoră care marchează mijlocul versetului în Biblia ebraică (vezi p. 544), ea aparţine pe bună dreptate ultimei jumătăţi a versetului, şi nu primei jumătăţi.
Prăbuşirea. Ebr. mishbathim. Cuvântul acesta apare numai aici în Vechiul Testament, şi prin urmare sensul lui exact este nesigur. Substantivul mishbath este derivat de la verbul shabath, ,,a înceta”, ,,a se odihni”, de la care este derivat şi substantivul shabbath, ,,sabat”. De aceea mulţi traducători l-au considerat pe mishbath ca sinonim cu cuvântul înrudit shabbath. Tradiţia Iudaică de asemenea recunoaşte interpretarea aceasta (Midrash Rabbah, Lamentations, sec. 34). Traducători recenţi au preferat să meargă mai aproape de sensul rădăcinii verbului shabbath, şi consideră pe mishbath că înseamnă ,,încetare”, etc. Mishbath este de asemenea strâns înrudit cu substantivul shebeth, ,,nelucrarea [pricinuită de boală]”. Întrucât există dovezi că înainte de căderea Ierusalimului iudeii nu ţineau Sabatul (Ieremia 17,19-27) nu ar fi motive ca duşmanii să râdă de el din cauza Sabatului în sine, cât de nepăsarea faţă de el. Referirea de aici poate are în vedere o mai largă imagine, a batjocurii cu ocazia prăbuşirii şi pustiirii generale a lui Iuda.