1:2 Plânge amarnic noaptea, şi-i curg lacrimi pe obraji. Nici unul din toţi cei ce o iubeau n-o mângâie; toţi prietenii ei au părăsit-o, şi i s-au făcut vrăjmaşi.
Din toţi cei ce o iubeau. Naţiunile înconjurătoare ale lui Iuda cu care ea făcuse alianţe defensive împotriva Babilonienilor (vezi Plângeri 1,19; vezi comentariul la Ieremia 4,30).
Nici unul… n-o mângâie. Vaietul acesta revine de repetate ori în cursul plângerii (v. 9, 17, 21). Deşi contextul arată că această expresie se aplică mai ales la lepădarea lui Iuda de către vecinii ei, ea reflectă şi lepădarea trecătoare de către Dumnezeu.
I s-au făcut vrăjmaşi. Sau ,,S-au purtat înşelător”. Când Babilonienii au venit către Iuda, vecinii ei, care o încurajaseră să participe la rebeliunea împotriva Babilonului (vezi comentariul la Ieremia 27,3), au părăsit-o, şi unii chiar s-au unit în jefuirea ei (2Regi 24,2); Psalmi 137,7; Obadia 10-13). Ideea centrală a acestui verset este aceea că Iuda a săvârşit un adulter spiritual prin umblarea după alianţe cu vecinii ei păgâni, în loc de a asculta de Dumnezeu şi de a depinde de El în ce priveşte siguranţa. Când a venit criza, ibovnicii ei s-au întors împotriva ei, şi ea este acum înţepată de toţi şi o captivă.