1:21 M-au auzit suspinând, dar nimeni nu m-a mângâiat. Toţi vrăjmaşii mei, când au aflat de nenorocirea mea, s-au bucurat că Tu ai adus-o; dar vei aduce, vei vesti ziua când şi ei vor fi ca mine.
Tu ai adus-o. Sau ,,Tu ai făcut-o”. Vrăjmaşii lui Iuda par să fie deosebit de încântaţi, că propriul ei Dumnezeu, care în vremurile trecute o eliberase atât de minunat de vrăjmaşii lui, este cel care a îngăduit să vină nimicirea asupra ei.
Vei aduce… ziua. Literal, ,,ai adus”. Atât de sigur este profetul că judecăţile lui Dumnezeu vor cădea în ele din urmă asupra naţiunilor nelegiuite care acum apasă pe Iuda, încât el aşează afirmaţia lui la timpul perfect ebraic, indicând acţiune terminată. Faptul că Dumnezeu a folosit pe păgâni pentru a pedepsi pe Iuda nu vrea în nici un caz să lase a se înţelege că acele naţiuni erau nevinovate de păcate chiar şi mai mari (vezi cap. 5,11). Siguranţa cu care pedeapsa făgăduită a venit asupra lui Iuda, făcea doar mai inevitabilă împlinirea judecăţilor făgăduite asupra vecinilor lui (vezi Ieremia 25,17-26; Habacuc 1,5-17; 2,1-8; vezi comentariul la Ieremia 25,12).