8:27 Ghedeon a făcut din ele un efod, şi l-a pus în cetatea lui, la Ofra, unde a ajuns o pricină de curvie pentru tot Israelul; şi a fost o cursă pentru Ghedeon şi pentru casa lui.
Efod. Efodul era o haină pentru umeri fără mâneci a marelui preot de care erau ataşate cele două pietre de onix care cuprindeau numele celor 12 seminţii ale lui Israel (Exod 28,6-35; PP 351). Cuvântul mai era folosit şi pentru o haină simplă aşa cum purta Samuel când slujea la templu ca slugă (1 Samuel 2,18) şi pentru îmbrăcămintea lui David când a jucat înaintea chivotului (2 Samuel 6,14). După câte se pare, era o îmbrăcăminte purtată de mulţi preoţi (1 Samuel 22,18). Cel care se afla în posesia lui Abiatar, preotul lui David, a fost folosit spre a întreba pe Domnul (1 Samuel 23,6.9-12). Efodul lui Ghedeon şi placa de pe piept au fost făcute ca imitaţie a acelor purtate de marele preot (PP 556).
Curvie. S-ar părea că israeliţii au ajuns să privească acest efod ca obiect de închinare.
O cursă pentru Ghedeon. Autorul pare să sugereze că nenorocirile care au avut loc în familia lui Ghedeon după moartea sa, puteau fi atribuite incidentelor în legătură cu acest efod. Cineva se poate întreba despre motivele care au îndemnat pe Ghedeon să ridice această închinare rivală la Ofra. Centrul religios al israeliţilor era la Şilo, în seminţia lui Efraim, unde era aşezat cortul întâlnirii.
Se poate că atitudinea arogantă a efraimiţilor (vezi cap. 8,1) a fost ceea ce a făcut ca Ghedeon să fie indignat faţă de ei în aşa măsură, încât să nu-i placă să meargă să se închine în teritoriul lor. Minunea făcută de înger aproape de căminul lui, înainte de chemarea lui la slujba de judecător, poate că l-a făcut să conchidă că Dumnezeu a lăsat să se înţeleagă ca să fie stabilit un nou loc de închinare şi că el trebuia să slujească acolo ca preot. El ceruse semne miraculoase, şi ele i-au fost date. În funcţia lui de judecător de mai târziu, poate că a simţit nevoia de a întreba pe Domnul, şi astfel, având în vedere aceste considerente, a făcut un efod imitaţie al celui din cortul întâlnirii. Păcatul lui a constat în aceea că a luat asupra sa prerogativele preoţiei aaronice, fără aprobare divină. Această abatere de la dreptate a pregătit calea pentru o mare apostazie, atât în familia lui apropiată cât şi printre bărbaţii seminţiei lui. Oamenii au fost abătuţi din drum chiar de către acela care mai înainte a nimicit idolatria lor. Fără îndoială că Ghedeon n-a intenţionat să se abată de la închinarea faţă de Dumnezeu, şi intenţiile lui au putut fi bune. Totuşi, aprecierea lui subiectivă, fără călăuzire divină, cu privire la nevoia unui nou centru religios, a deschis calea pentru dezastru. Pentru Ghedeon n-a existat nici o scuză să părăsească programul pe care Dumnezeu îl aprobase cu privire la închinarea şi serviciul divin. Dacă Ghedeon ar fi continuat să caute călăuzirea divină, aşa cum făcuse mai înainte, el ar fi cruţat familia şi poporul său de multă durere.
Istoria lui Ghedeon este o avertizare în sensul că se cere mai mult decât bune intenţii pentru a face ca o faptă să fie lăudabilă şi dreaptă. Ba mai mult, cu cât mai însemnată este poziţia unui om, cu atât mai îndepărtată va fi influenţa exemplului lui rău; deci, cu atât mai mare va fi nevoia lui de a reglementa orice faptă a vieţii lui după modelul divin. Singura regulă de viaţă dreaptă este Legea lui Dumnezeu. În ciuda greşelii lui, Ghedeon este lăudat în Epistola către Evrei (cap. 11,32) pentru faptele lui de credinţă de mai înainte.