7:15 Când a auzit Ghedeon istorisirea visului şi tâlcuirea lui, s-a aruncat cu faţa la pământ, s-a întors în tabăra lui Israel, şi a zis: Sculaţi-vă, căci Domnul a dat în mâinile voastre tabăra lui Madian.
S-a aruncat cu faţa la pământ. Ebraicul şachah, ,,a se pleca", "a se prosterna", ,,a adora". La recunoaşterea unei dovezi atât de însemnate a prezenţei divine în ceea ce avea să întreprindă el, Ghedeon a răspuns după cum este potrivit să se facă în astfel de ocazii - s-a închinat. Fără îndoială că rugăciunea lui a exprimat în mod sincer mulţumirea inimii sale. Atât de adesea acei care sunt în mod deosebit binecuvântaţi de Dumnezeu uită să se întoarcă la El cu recunoştinţă. Ghedeon putea să raţioneze că, având în vedere urgenţa însărcinării şi nevoia de acţiune imediată, el putea să lase deoparte, până după victorie, închinarea de laudă. Dar astfel de amânări conduc adesea la neglijarea totală a laudei faţă de Dumnezeu.
Închinarea lui Ghedeon probabil că a fost şi o mărturisire a simţământului de profundă nevrednicie. El făcuse deja dovada smereniei sale când a vorbit despre sine ca fiind ,,cel mai mic din casa tatălui meu" (cap. 6,15). Aici el reafirmă atitudinea Sa. Caracteristica aceasta a vieţii lui a fost aceea, printre alte atribute, care l-a calificat în mod deosebit pentru însărcinarea lui. Acest fel de oameni sunt acei pe care îi poate folosi Dumnezeu în lucrarea Sa. El le poate încredinţa acestora o mare măsură de succes pentru că El ştie că ei nu-şi vor asuma gloria. Îngâmfarea şi mulţumirea de sine îl fac pe un om inapt pentru lucrarea lui Dumnezeu.