Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Judecători

Judecători 3:8


3:8 Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel, şi i-a vândut în mâinile lui Cuşan-Rişeataim, împăratul Mesopotamiei. Şi copiii lui Israel au fost supuşi opt ani lui Cuşan-Rişeataim.

I-a vândut. Adică, a îngăduit ca ei să fie învinşi şi să fie făcuţi un popor supus care şi-a păstrat teritoriile lor numai prin plata unui bir.

Din acest punct începe adevărata istorisire a cărţii Judecătorilor. Până aici, cu ajutorul celor două prefeţe (capitolele 1:1 la 2:5 şi 2:6 la 3:7) cartea a pus baza istorică şi a afirmat principiul că păcatele poporului au dus la opresiune, dar că Dumnezeu a prevăzut o eliberare printr-un "judecător" spre a acorda încă o ocazie lui Israel să primească marele lui destin. Istorisirea despre judecătorul Otniel, ca şi despre ceilalţi judecători, este redată spre a ilustra acest adevăr.

Cuşan-Rişeataim. Rapoartele istorice nu conţin nici o informaţie despre invazia Canaanului de către un împărat al Mesopotamiei cu acest nume. Titlul înseamnă: ,,Cuşan de îndoită răutate". Ultima parte a numelui probabil că a fost adăugată de israeliţi spre a-şi arăta aversiunea lor faţă de el. Invadarea a venit dinspre nord-est, de la 'Aram Naharayim, cum este redat în textul ebraic. Cuvântul înseamnă: ,,Aram al celor două râuri". Aceasta era denumirea obişnuită pentru regiunea dintre Eufratul superior şi Kabur. Cuvântul ,,Mesopotamia” a ajuns mai târziu să însemne toată regiunea dintre râurile Tigru şi Eufrat. Având în vedere că pe acea vreme 'Aram Naharayim era stăpânit de împăraţii din Mitanni, probabil că Cuşan-Rişeataim a fost un rege Mitanni.