Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Judecători

Judecători 3:12


3:12 Copiii lui Israel au făcut iarăşi ce nu plăcea Domnului; şi Domnul a întărit pe Eglon, împăratul Moabului, împotriva lui Israel, pentru că făcuseră ce nu plăcea Domnului.

Au făcut iarăşi ce nu plăcea. După moartea credinciosului judecător Otniel, israeliţii au căzut în mod treptat către înclinaţia lor pentru idolatrie. În felul acesta se poate vedea cât de puternică poate fi prezenţa unui bărbat bun în biserică sau în stat. Un conducător drept şi cinstit este una din cele mai mari binecuvântări pe care o poate avea o naţiune, nu numai prin hotărârile pe care el le ia, ci şi prin influenţa pe care el o exercită, prin exemplul vieţii sale, asupra altora. Astăzi, lumea are nevoie de bărbaţi ca Otniel – bărbaţi plini de Duh – spre a o conduce înapoi la Dumnezeu.

Domnul a întărit. Acesta este începutul celei de a doua perioade a asupririi. După ce Otniel murise şi naţiunea se întorsese la umblările ei păcătoase, Dumnezeu a îngăduit altor popoare să asuprească din nou pe evrei.

Eglon. Moabiţii erau rude apropiate cu evreii (Geneza 19,36-38). Înainte de vremea aceasta, cele două popoare nu s-au angajat niciodată în luptă activă unul cu altul. Eglon s-a aliat cu amoniţii (a căror împărăţie se afla la nord de Moab) şi cu amaleciţii (beduini migratori spre sud). Primul atac al lui Eglon a fost lansat împotriva Ierihonului, cetatea palmierilor (vezi cele despre Judecători 116), având ca rezultat cucerirea acestei cetăţi şi teritoriul lui Beniamin de jur împrejur. Probabil că trecuseră vreo 60 de ani după ce evreii invadatori distruseseră cetatea. Fie că cetatea fusese reclădită, cel puţin într-o anumită măsură, fie că o altă cetate fusese ridicată în apropierea ei.