21:1 Bărbaţii lui Israel juraseră la Miţpa, zicând: Nici unul din noi să nu-şi dea fata după un Beniamit.
Juraseră. În raportul anterior n-a fost făcută nici o menţiune despre acest jurământ. Este vădit că seminţiile l-au făcut curând după ce s-au adunat pentru prima dată la Miţpa, înainte de a începe ostilităţile pe faţă. Cei din vechime priveau jurământul ca inviolabil (vezi cap. 11,30; 17,1.2).
Deşi astfel de jurăminte nu puteau fi călcate sau retrase, israeliţii, mai ales în vremurile de mai târziu, au găsit multe căi de a păzi litera unui jurământ dar a călca spiritual prin şmecherie sau altfel de evaziune. Totuşi, nimeni nu este obligat să-şi ţină cuvântul mărturiei lui dacă acesta cere să săvârşească o faptă rea.
Să nu-şi dea fata. Probabil că jurământul a fost făcut sub blestem ca în Fapte 23,14. Acţiunea beniamiţilor de a sprijini pe oamenii cei răi din Ghibea au trezit mânia israeliţilor în aşa măsură încât ei s-au legat să nu-şi facă căsătorii mixte cu beniamiţii, întocmai după cum li se poruncise de Domnul să nu facă căsătorii mixte cu cele şapte neamuri păgâne din Canaan (Deuteronom 7,1-4).