19:10 Bărbatul n-a vrut să mai rămână şi în noaptea aceea, ci s-a sculat şi a plecat. A ajuns până în faţa Iebusului, adică Ierusalimul, cu cei doi măgari înşeuaţi şi cu ţiitoarea lui.
N-a vrut să mai rămână. Levitul, probabil că şi-a dat seama că a doua zi va fi tot atât de greu să se desprindă, cum fusese şi în cele două zile de mai înainte, aşa că a refuzat curtenitor invitaţia şi a pornit în călătoria lui spre casă la această oră nepotrivită. Rezultatele au fost dezastruoase aşa cum arată cele ce urmează.
Perseverenţa cu care, după trei zile, socrul a îndemnat pe levit să rămână, chiar dacă acesta din urmă era nerăbdător să plece, era o formă de politeţe obişnuită în ţările Orientului, dar în realitate contrară celei mai bune forme de ospitalitate. Tot atât se poate obiecta şi gazdei care grăbeşte pe oaspetele care ar dori să stea. Autorul Judecătorilor contrastează ospitalitatea exagerată a socrului cu lipsa totală a aceleia pe care levitul a experimentat-o curând la Ghibea. Cât despre levit, experienţa lui a fost aceea a multor suflete slabe şi şovăielnice, mai întâi, întârziere care nu era necesară, şi apoi grabă exagerată.
Iebus. Acesta era numele vechi al Ierusalimului, pe vremea aceasta o cetate a iebusiţilor (vezi 1 Cronici 11,4.5; vezi Judecători 1,21). Cetatea este numită Iebus în Iosua 18,16.28. Şi numele de Ierusalim este vechi, găsindu-se în textele egiptene ale sec. 19 şi 18 î.Hr. şi în scrisorile domnitorilor canaaniţi (tăbliţele Amarna), scrise cam pe la 1400 î.Hr, ca Urusalim.