Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Judecători

Judecători 15:11


15:11 Atunci trei mii de bărbaţi din Iuda s-au pogorât la crăpătura stâncii Etam, şi au zis lui Samson: Nu ştii că Filistenii stăpânesc peste noi? Ce ne-ai făcut deci? El le-a răspuns: Le-am făcut aşa cum mi-au făcut şi ei mie.

Trei mii. Bărbaţii lui Iuda cunoşteau puterea lui Samson şi poate că din cauza aceasta au venit cu astfel de forţe să-l înconjoare spre a împiedica evadarea lui. Tocmai de aceea ei nu ar fi îndrăznit să se apropie de el dacă nu s-ar fi simţit siguri că el nu avea să le facă rău concetăţenilor lui.

Nu ştii? Bărbaţii lui Iuda i-au reproşat lui Samson pentru că s-a răzvrătit împotriva stăpânirii filistene şi pentru că i-a expus la pericol ascunzându-se înăuntrul hotarelor lor.

Reproşul acesta şi faptul că erau gata să-l predea filistenilor constituie dovada tristului declin la care ajunsese Iuda. Altădată atât de puternici în luptă, ei se aflau acum fără putere în decădere morală. Pierderea religiei lor era însoţită de o pierdere a patriotismului lui. Ce nu ar fi putut face aceşti trei mii alături de Samson, dacă ei ar fi fost ca cei trei sute ai lui Ghedeon?