11:39 După cele două luni, s-a întors la tatăl ei, şi el a împlinit cu ea juruinţa pe care o făcuse. Ea nu cunoscuse împreunarea cu bărbat. De atunci s-a făcut în Israel obiceiul
A împlinit... juruinţa. Aceasta pare să însemne că el a adus-o ca ardere de tot în conformitate cu juruinţa lui (vezi despre vers. 31). S-a sugerat că autorul cărţilor Judecători a tras, cu fină discreţie, un văl peste tragicul act al sacrificării.
Despre părerea cealaltă, că Iefta n-a jertfit-o pe fiica lui (v. despre vers. 31), s-ar putea aminti următoarele: cam pe la 1200 d.Hr., Rabinul Kimchi, urmat de mulţi scriitori de atunci, a emis părerea că Iefta n-a sacrificat-o pe fiica lui. El spunea că cuvintele ,,şi-l voi aduce ca ardere de tot”
(v. 32) urmau să fie puse în practică numai dacă ceea ce ieşea înaintea lui Iefta avea să fie un animal de jertfă. El a interpretat vers. 39 ca însemnând că Iefta a clădit fiicei lui o casă în care a fost despărţită de oameni pentru restul vieţii ei, în celibat sacru, pentru ca toate clipele să poată fi consacrată Domnului, şi că fecioarele lui Israel mergeau în fiecare an acolo s-o viziteze şi să-i deplângă soarta.
Împotriva acestei interpretări a lui Kimchi stă faptul că obiceiurile acelor zile nu cunoşteau nimic despre tratarea femeilor ca şi călugăriţe. Virginitatea perpetuă şi lipsa de copii erau privite ca cea mai mare nenorocire. Nu există lege, datină sau obicei, în tot V. Testament care să lase să se înţeleagă cât de cât că măcar o femeie a fost privită ca mai sfântă, mult mai a Domnului, sau mult mai pe deplin consacrată Lui decât o femeie căsătorită. Aceasta nu făcea parte din legea preoţilor sau Nazireilor. Debora şi Hulda, amândouă profetese, sunt în mod deosebit amintite ca femei căsătorite. Mai mult, dacă fiica trebuia să rămână nemăritată în armonie cu un astfel de obicei necunoscut, cazul n-ar fi fost atât de tragic după cum este descris aici; nici n-ar fi avut nevoie de două luni sa-şi plângă fecioria, pentru că ar fi avut la îndemână tot restul vieţii ei să facă lucrul acesta. Toţi comentatorii, evrei şi creştini, până la vremea lui Kimchi, susţin înţelesul natural al textului, anume că Iefta a jertfit-o pe fiica lui ca sacrificiu pentru Domnul, lucru pe care aproape l-a făcut şi Avraam fiului său Isaac în împrejurări diferite.
Ea nu cunoscuse împreunare cu bărbat. Sau ,,ea nu cunoscute bărbat”. Vezi Geneza 24,16 pentru cuvinte identice în ebraică. S-a făcut obiceiul. Cuvintele acestea aparţin de fapt versetului următor.