11:27 Eu nu te-am supărat deloc, şi rău te-ai purtat cu mine, făcându-mi război. Domnul să judece lucrul acesta. El să fie astăzi judecător între fiii lui Israel şi fiii lui Amon.
Să fie astăzi judecător. Iefta încheie argumentarea lui cu un apel către Dumnezeu ca să aprobe dreptatea cauzei lui. Era o deosebire între concepţia evreilor despre Dumnezeul lor şi aceea a păgânilor despre ai lor. Evreii credeau ca Dumnezeul lor era drept şi moral. În recunoaşterea caracterului moral care era recunoscut in Dumnezeul lor, se află unul dintre punctele de superioritate a credinţei lor faţă de aceea a vecinilor lor păgâni. Iefta afirmă că, dacă amoniţii doresc să decidă cauza prin forţa armelor, el este gata să se încreadă în Dumnezeu spre a decide în mod just a cărui cauză este dreaptă, şi apoi să dea acelei părţi biruinţa.
Versetele scot în evidenţă diplomaţia sinceră, cinstită, fermă, şi totuşi împăciuitoare a lui Iefta. El susţinea drepturile lui Israel pe trei temeiuri: (1) dreptul cuceririi directe, nu de la amoniţi, ci de la amoriţi (vers. 15-20); (2) hotărârea lui Dumnezeu (vers. 21-24) pe care el o susţinea în mod diplomatic, sugerând că nici măcar zeitatea lor nu contestase biruinţa asupra lui Sihon; (3) posesiunea nediscutată a ţării pentru o lungă perioadă (vers 25, 26). Apoi el încheie cu un apel către Dumnezeu să aprobe dreptatea cauzei lui.