11:15 ca să-i spună: Aşa vorbeşte Iefta. Israel n-a pus mâna pe ţara Moabului, nici pe ţara fiilor lui Amon.
Israel nu a pus mâna. Iefta a respins afirmaţia împăratului lui Amon. El a arătat că amoniţii şi moabiţii, care se pare că erau uniţi cu ei în pretenţiile lor împotriva lui Israel, nu aveau o pretenţie legală asupra teritoriului dintre Amon şi Iabor. Pentru a dovedi punctul lui de vedere, el a descris în amănunt ceea ce avusese loc când israeliţii au preluat acel ţinut. Ei luaseră ţinutul de la Sihon, împăratul amariţilor, şi ei nu erau dispuşi să discute cine fusese mai întâi stăpânul.
Ţara Moabului. Pe parcursul refuzului său, Iefta i-a grupat pe moabiţi si amoniţi la un loc, ca şi când ar fi fost un singur popor. În vers. 24, Chemoş, care era zeul moabiţilor, este numit zeul împăratului lui Amon. Ţinând seama de aceasta, se crede că, la acea dată, împăratul lui Amon câştigase stăpânire asupra Moabului, fie prin forţa armelor, fie prin intercăsătorie, astfel că un singur împărat stăpânea peste ambele ţări. Zeitatea naţională a lui Amon era Milcom sau Maloh (vezi cele despre Levitic 18,21).