1:27 Manase n-a izgonit nici el pe locuitorii din Bet-Şean şi din satele dimprejurul lui, din Taanac şi satele lui, din Dor şi satele dimprejurul lui, din Iibleam şi satele dimprejurul lui, din Meghido şi satele dimprejurul lui; aşa încât Canaaniţii au izbutit să rămână în ţara aceasta.
Manase n-a izgonit nici el. Autorul înaintează în naraţiunea lui de la partea sudică a ţării, atacată de Iuda, în sus spre Palestina centrală şi nordică. La acest stadiu naraţiunea dă la iveală o tendinţă nouă. Mai înainte, evreii câştigaseră biruinţe după cum au suferit şi înfrângeri. Acum urmează pur şi simplu o listă de fortăreţe canaanite pe care diferitele seminţii n-au fost în stare să le ia. Cetăţile pe ai căror locuitori Manase n-a putut să-i izgonească constau dintr-un lanţ de cetăţi întărite care supravegheau toate trecătorile.
Bet-Şean. La capătul răsăritean al acestor ,,linii canaanite” se afla vechea cetate a Bet-Şeanului. Aceasta era locul unde nivelul ţinutului de la capătul văii lui Izreel începea să scadă în spre râul Iordan. Aceasta este una din cele mai vechi cetăţi ale Palestinei, şi în diferite timpuri a fost centrul pentru închinare la numeroase zeităţi păgâne. Ea era o fortăreaţă extrem de puternică aşezată pe înălţimea unui deal construită pe ruinele unei epoci anterioare. Datorită aşezării ei strategice, ea domina drumurile spre Damasc. Excavările de la faţa locului descoperă că ea a fost o garnizoană egipteană timp de mai multe sute de ani, până cam în sec. al 12-lea î.Hr. Pe vremea lui Saul ea era în stăpânirea filistenilor, ale căror centre principale se aflau departe spre sud. Mai târziu se poate că David s-o fi luat, pentru că ea este amintită ca una din cetăţile lui Solomon (1 Regi 4:12). Mult timp a fost cunoscută sub numele de Scitopolis, după numele Sciţilor care au luat-o pe vremea lui Ieremia. Astăzi ea se numeşte Tell el Huşn. Oraşul învecinat arab Beisan perpetuează numele cel vechi.
Celelalte cetăţi fortificate numite în acest verset stăpâneau trecătorile care duceau de la munţii centrali ai Samariei la fertila câmpie a Esdraelonului (sau Meghido). Meghido, la capătul vestic al liniei domina marea şosea principală dintre Egip şi Mesopotamia. Din cauza aceasta ea figurează în mod proeminent în campaniile egiptene împotriva marilor imperii nordice şi estice. Taanac, care poartă astăzi acelaşi nume, se afla la 4,75 mile (7,6 km) sud de Meghido.
Satele dimprejurul lui (engl. ,,her towns”). În mod literal ,,fiicele lui”, micile sate îngrămădite împrejurul acestor cetăţi întărite.
Canaaniţii au izbutit să rămână. Adică, au rezistat cu îndârjire şi au respins încercările evreilor de a-i izgoni. Ei au înţeles bine că, dacă ar putea păstra acest lanţ de fortăreţe, ei ar putea stăpâni principalele drumuri de navigaţie şi comerciale, şi pe lângă aceasta, ar putea separa diferitele seminţii una de alta împiedicând astfel o confederaţie unită a evreilor. Ei au aplicat regula militară, ,,divide et impera”.