1:1 După moartea lui Iosua, copiii lui Israel au întrebat pe Domnul, şi au zis: Cine dintre noi să se suie întâi împotriva Canaaniţilor, ca să pornească lupta cu ei?
Moartea lui Iosua. Propoziţia, ,,după moartea lui Iosua” formează antetul întregii cărţi. Cu aceste cuvinte autorul reia naraţiunea de acolo de unde a lăsat-o cartea lui Iosua. Iosua începe exact în acelaşi fel: ,,După moartea lui Moise, robul Domnului” (Iosua 1,1). Evenimentele şi întâmplările pe care autorul Judecătorilor vrea să le relateze aparţin perioadei sau epocii de după moartea lui Iosua. Nu se poate determina în mod precis la cât timp după moartea lui Iosua a avut loc primul din aceste evenimente, dar probabil că aceasta n-a fost după un timp îndelungat, deoarece cartea Judecătorilor începe cu o dare de seamă a răspândirii seminţiilor la moştenirile lor respective după ce Iosua le-a atribuit fiecăreia din ele câte o parte.
Copiii lui Israel. Se presupune că numai seminţiile de la vest de Iordan.
Au întrebat pe Domnul. Cuvântul ebraic tradus aici ,,întrebat” este frecvent redat şi ,,a se informa despre”, sau ,,a cere sfat” (vezi cap. 18,5; 20,18). Cuvântul este folosit ca întrebare a preoţilor prin Urim şi Tumim (Numeri 27,21), care probabil că a fost şi metoda folosită aici. Este vrednic de luat în seamă că israeliţii au cerut sfatul Domnului. În timp ce trăia Iosua, ei se bizuiseră pe el. Acum, lăsaţi fără conducător şi confruntaţi cu pericol, ei nu s-au bazat pe înţelepciunea lor, ci în armonie cu instrucţiunile lui Moise, au cerut ca să-i călăuzească Dumnezeu (vezi Iacov 1,5). Cererea lor a fost directă şi simplă fără ,,bolboroseli” (Matei 6,7). Elocvenţa rugăciunii constă în semnificaţia nevoii şi a sincerităţii ei. Este tot atât de imperativ în secolul al 20-lea, ca şi în zilele Judecătorilor ca poporul lui Dumnezeu să caute călăuzirea divină mai înainte de a lua hotărâri vitale. Această căutare nu trebuie să fie făcută în grabă, nepăsător, sau hotărât şi cu decizia deja luată mai dinainte. O astfel de rugăciune pentru călăuzire este o bătaie de joc. Dumnezeu onorează numai pe acei care vin la El în mod sincer şi cu inima deschisă – pe acei care sunt gata să urmeze pe calea pe care o arată El.
Să se suie. Cuvintele acestea sugerează că seminţiile au fost cantonate în câmpiile inferioare din jurul Ierihonului şi Ghilgalului. Aceasta este sprijinit de naraţiunea de mai târziu (cap. 1,16; 2,1). Cele două cetăţi erau la 800 de picioare sub nivelul mării, iar unele din cetăţile pe care aveau să le atace israeliţii erau între 2.500 la 3.600 picioare deasupra nivelului mării. Ebraicul `alah, tradus aici ,,se suie” este folosit adesea şi spre a exprima ideea de ,,a merge înainte la luptă”. Ideea de a ,,se uni” în legătură cu lupta poate să-şi aibă originea în faptul că de obicei apărarea ocupa terenul înalt.
Întâi. Întrebarea, ,,Cine să se suie întâi?” descoperă nesiguranţa grupului care acum nu mai avea nici o persoană la care să privească, un conducător. Ei au recunoscut că fiecare seminţie trebuia să pornească de la sine să-şi asigure partea de ţară atribuită lor prin sorţi. Dar care seminţie era aceea care să facă progresul necesar spre a da curaj şi celorlalte? Ei doreau să se numească pe cale divină un conducător pentru campanie.