24:19 Iosua a zis poporului: Voi nu veţi putea să slujiţi Domnului, căci este un Dumnezeu sfânt, un Dumnezeu gelos; El nu vă va ierta fărădelegile şi păcatele.
Voi nu veţi putea să slujiţi. Din punct de vedere gramatical este o oarecare dificultate în a lega pe ,,dacă” (engl. ,,if”; rom ,,când”) din versetul 20 cu această declaraţie, totuşi sensul este apropiat şi probabil că a fost intenţionat. Sensul ar fi atunci ,,Negreşit că nu putem sluji lui Iehova dacă Îl lepădăm pe El şi slujim altor dumnezei. El este un Dumnezeu gelos şi nu poate împărţi locul şi autoritatea Sa cu alţi dumnezei.”
Pe de altă parte, declaraţia din versetul 19 probabil că s-a intenţionat să aibă forţa ei proprie. Declaraţia, ,,voi nu veţi putea sluji Domnului”, poate să facă referire la neputinţa morală a omului însuşi de a da ascultare poruncilor divine. Iosua n-a spus numai că ,,voi nu puteţi sluji lui Iehova alături de alţi dumnezei”. El a mai afirmat, ,,voi nu puteţi sluji deloc lui Iehova prin propria voastră putere”. În această recunoaştere, Iosua, cu secole înainte de apostolul Pavel, a enunţat marele principiu al îndreptăţirii prin credinţă. În ajungerea acestei îndreptăţiri atât omul cât şi Dumnezeu au de făcut o parte de lucrare. Dumnezeu nu poate face nimic pentru noi fără consimţământul şi conlucrarea noastră. Tot astfel, noi nu putem face nimic fără ajutorul lui Dumnezeu. Credinţa şi faptele sunt ca două vâsle ale unei bărci pe care trebuie să le folosim în mod egal. Este partea omului să aleagă calea cea dreaptă şi apoi să se apuce să meargă pe ea, recunoscând întru totul completa lui dependenţă faţă de Dumnezeu. Este partea lui Dumnezeu să se îngrijească de puterea care ajută. El este tot timpul gata să împlinească partea Sa din contract. Întrebarea este, vom împlini şi noi partea noastră? Vom alege noi să alungăm răul şi să reţinem binele? Ne vom apuca noi în mod activ să facem din obiectivele alegerii noastre o realitate?